Atunci când cineva nu se înfrânează, poartă cu sine magazii întregi. În timp ce, dacă se înfrânează şi mănâncă numai cele care îi sunt necesare, organismul său arde toate substanţele hrănitoare şi nu depozitează nimic.

Felurimea mâncărurilor întinde stomacul şi aduce pofta, dar pricinuieşte moleşeală şi înflerbântare în trup. Dacă pe masă există numai un fel de mâncare şi care nu este destul de gustos, se poate ca nimeni să nu mănânce o porţie întreagă, iar dacă este gustos şi cineva se va lăcomi, se poate să mănânce puţin mai mult decât îi trebuie. Dar atunci când pe masă există peşte, supă, cartofi, brânză, ouă, salată, fructe şi prăjituri, vrea să le mănânce pe toate şi mai cere încă şi altele. Pe toate le trage pofta, pentru că una o îndeamnă pe alta. Şi uită-te, omul nu suportă nici măcar un singur cuvânt; pe unul nu-l înghite, pe celălalt iarăşi nu-l înghite, în timp ce sărmanul stomac orice mâncare îi aruncăm, o suportă. Dar oare îl întrebăm dacă le poate mistui? Adică stomacul care nu are logică ne întrece în virtute şi se nevoieşte să le mistuiască pe toate. Şi dacă un fel de mâncare nu se potriveşte cu altul când intră înăuntru, se ceartă, şi atunci bietul stomac ce să mai facă? Începe după aceea indigestia.

- Şi cum putem, Părinte, să ne tăiem obişnuinţa de a mânca mult?

- Este trebuinţă de puțină frână. Mai bine este să nu mănânci mâncarea care îţi place, ca să nu-ţi faci de lucru, pentru că încet-încet se măreşte hambarul. Şi după aceea acest „vameş" nemilostiv, aşa cum îl numeşte Avva Macarie, va cere mereu. În vremea mesei eşti satisfăcut, dar după aceea simţi nevoia să dormi şi nici să lucrezi nu mai poți. Dacă mănânci un singur fel de mâncare, aceasta te ajută să-ţi tai pofta.

- Părinte, atunci când există multe feluri de mâncare, dar în cantităţi mici, există iarăşi acelaşi pericol?

- Desigur, pericolul este la fel de mare, numai că partidele sunt mici şi nu pot face guvern. Atunci când există o mare felurime de mâncăruri, este ca şi cum s-ar aduna în stomac multe partide şi unul îl irită pe celălalt. Apoi se încaieră între ele, se bat şi începe indigestia...

Plăcerea pe care o dă mâncarea simplă este mai mare decât cea pe care o dau cele mai bune mâncăruri. Atunci când eram mic, mergeam în pădure şi mâncam numai o bucată de covrig. Nu mai voiam nimic altceva. Cele mai bune mâncăruri nu-mi puteau înlocui acea mulţumire duhovnicească pe care o simţeam. Dar făceam aceasta cu bucurie. Însă cei mai mulţi oameni nu au simţit satisfacţia stomacului uşor.

La început, atunci când mănâncă ceva gustos, simt o oarecare satisfacţie, dar apoi intră la mijloc lăcomia, mănâncă mult şi, mai ales atunci când sunt bătrâni, simt o greutate în tot trupul, lipsindu-se astfel de satisfacţia stomacului uşor.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Viața de familie, Editura Evanghelismos, 2003, p. 201-203)