Cel ce s-a înţeles cu mintea lui să petreacă în netulburare, pe sine însuşi să se întocmească în aşa fel, încât zilele câte le mai are să le trăiască în lucrarea și în rânduiala liniştirii. Și dacă ţi s-ar întâmpla, — precum de obicei se întâmplă în rânduiala liniştirii, care de Dumnezeiescul Har este dată, — să se amestece înlăuntrul sufletului tău cu întunericul şi precum razele soarelui, care se acoperă de aburul norilor de pe pământ, să-ţi fie sufletul lipsit de mângâierea cea duhovnicească pentru puţină vreme, şi să se amestece pe dinlăuntru cu lumina harului, din pricina norului de patimi, care-l urmăreşte, şi să fie luată de la tine, după puţin, puterea care dă bucurie, iar asupra minţii să se ridice ceaţa neobişnuit de deasă, — atunci tu să nu te tulburi în cugetul tău şi să nu dai mână de ajutor, neputinţei sufletului tău, ci rabdă şi citeşte cărţile de învăţătură, şi sileşte-te spre rugăciune, cerând ajutorul.

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 75)