Schitul Hopagi

Locuri de pelerinaj

Schitul Hopagi

Schitul Hopagi este situat în județul Alba, la granița dintre comunele Ponor și Râmeț, la aproximativ 20 km de Mănăstirea Râmeț, în apropierea Izvorului Sfântului Ierarh Ghelasie.

Lucrările de edificare a așezământului monahal au fost demarate în anul 2015, la inițiativa protosinghelului Ioanichie Pleșa, duhovnicul Mănăstirii Râmeț, cu sprijinul Stavroforei Apolinaria Barb și al întregii obști monahale.

Ctitorirea unei vetre monahale pe locul Izvorului Sfântului Ghelasie a fost realizată cu scopul de a păstra vie în sufletele credincioșilor dreptslăvitori memoria ierarhului transilvănean din secolul al XIV-lea. Aici, după tradiție, egumenul Ghelasie a săvârșit o minune, făcând să izvorască apă în vreme de secetă. În decursul lucrărilor de edificare a Schitului de la Hopagi, izvorul Sfântului Ghelasie a fost marcat prin amplasarea unei cruci monumentale.

Ansamblul monahal, construit în formă de cetate cu clopotniță la intrare, cuprinde un corp de chilii și locașul de cult ce poartă hramurile „Acoperământul Maicii Domnului” și „Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț”. Biserica a fost împodobită cu pictură în perioadele august-septembrie 2020 și iunie-august 2021, lucrarea fiind executată în tehnica fresco de o echipă de pictori coordonați de Tania Costea. Catapeteasma, stranele și celelalte piese de mobilier au fost confecționate din lemn de stejar de către sculptorul Ioan Bălău din Aiud.

Biserica Schitului Hopagi a fost sfințită în ziua de 24 iulie 2022 de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei.

Schitul Hopagi aparține de Mănăstirea Râmeț.

Alătură-te comunității noastre pe WhatsApp, Instagram și Telegram!