Denumirea Mănăstirii vine de la un turn masiv construit în secolul al II-lea de legiunile romane din Castrul Arutela, ale cărui ruine se mai văd în Poiana Bivolari. Inițial, i s-a zis „Schitul de după turn”, apoi Schitul Turnu și în cele din urmă Mănăstirea Turnu.

Începuturile aşezământului de la Turnu

Istoria ne relatează că prin veacurile al XV-lea şi al XVI-lea, în acest loc s-au retras câţiva călugări de la Mănăstirea Cozia. Dintre sihaștrii retraşi aici, cei mai renumiţi au fost pustnicii Daniil şi Misail, ale căror chilii (săpate în stâncă) se văd şi astăzi. Cuviosul Misail a ridicat aici o mică biserică de lemn, cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, devenit astfel ctitorul Schitului Turnu.

În anul 1676, Mitropolitul Varlaam al Ţării Romaneşti, fost egumen al Mănăstirii Cozia, construieşte la Turnu o bisericuţă din piatră şi cărămidă pe vechea temelie a bisericii de lemn, aşezând sub ea moaştele cuvioşilor Daniil şi Misail.

Aşezământul a fost o copie a Mănăstirii Cozia-Veche, fiind refăcut de Gherasim Timus (1894-1911), însă biserica veche a fost mistuita de flăcări în 1932, scăpând din calea incendiului doar casa lui Gherasim Timus şi chiliile din vale.

Contribuţia Episcopului Gherasim Timuş

După ce, timp de secole, singura legătură a mănăstirii cu lumea o formau potecile ce urcau culmea muntelui şi coborau în satele Loviştei, între anii 1891-1896 s-a construit calea ferată Râmnicu-Vâlcea – Râul Vadului, iar în preajma Schitului s-a amenajat o staţie C.F.R., legată de şoseaua Călimăneşti-Sibiu printr-un pod plutitor peste Olt.

Datorită acestor avantaje, între anii 1893-1901 Episcopul Gherasim Timuş al Argeșului a construit o clădire mare, cu o biserică spaţioasă purtând hramul „Schimbarea la Faţă”, trapeză şi camere de locuit. Planurile acestui edificiu au fost întocmite de arhitectul polonez Anton Grigorievici Lapinscki.

La 28 octombrie 1901, cu ocazia sfinţirii noilor edificii, Schitul Turnu a fost ridicat la rangul de mănăstire.

Mistuire şi refacere

O catastrofă pune însă capăt acestui avânt nemaiîntâlnit la Turnu: un incendiu izbucnit dintr-o sobă de la arhondaric, în noaptea de 6-7 februarie 1932, distruge, într-o singură oră, cinci corpuri de case cu 26 de camere, două şoproane, trapeza veche, clopotniţa, turla de la biserică mică, tâmpla cu toate icoanele şi candelele, iar pictura interioară o degradează cu tot cu tencuială. Tot atunci a luat foc şi casa nouă, dar printr-un efort deosebit incendiul a fost localizat şi stins.

Prin străduinţa Episcopului Nichita Duma şi datorită daniilor credincioşilor, în anul 1933 s-au refăcut biserica, două case și clopotniţa. Pictura s-a realizat în frescă de către pictorul Belizarie, întreaga lucrare fiind terminată în 1935-1936, stareţ fiind ieromonahul Calist Barbu.

Stareţii Teoctist şi Ioanichie

Ca urmare a Decretului 410 din 1959, mănăstirea a fost desfiinţată în 1961 şi transformată în Casa de odihnă pentru personalul Episcopiei Râmnicului şi Argeșului. În anul 1975, ieromonahul Teoctist Dobrin (1975-1990) a fost numit ca superior al aşezământului, iar Turnu a devenit schit al Coziei. Din anul 1982, egumenul Teoctist a reuşit să adune în jurul său un grup de monahi tineri, iar în anul 1988 a izbutit revenirea la statutul de mănăstire.

După retragerea părintelui Teoctist, în 1990 monahul Ioanichie Trifa a fost numit stareţ și s-a ocupat de restaurarea construcţiei episcopului Gherasim Timuş. Trapeza de la parter s-a amenajat într-o biserică spaţioasă purtând hramul „Izvorul Tămăduirii”.

În prezent, la Mănăstirea Turnu vieţuiesc peste 25 de monahi, iar stareţ este protosinghelul Ioanichie Trifa.