Adevărate monumente ale credinţei şi artei creştine, catacombele lui Callist, sunt cele mai vechi şi mai mari, aşa că sunt şi cele mai vizitate. Galeriile catacombei măsoară peste 7 km şi sunt săpate la 20 m sub sol, cuprinzând 4 niveluri. Aici se află cripta primilor papi (Ponţian, Anter, Fabian şi alţii), mormintele Sfinţilor Martiri Cecilia (sec. III), Lucina, Eusebiu, Gaius, precum şi al Sfântului Tarciziu, copilul care a fost ucis în timp ce ducea Sfânta Împărtăşanie de la catacombe la închisoarea creştinilor  care urmau să fie ucişi (din acest motiv i se spune „Sfântul Euharistiei”).

Catacombele lui Callist se împart în cinci părţi: partea cea mai veche, numită cripta Lucinei, cimitirul Sfintei Cecilia şi al lui Callist, în care se găseşte cripta papilor, şi camera Tainelor (sau a Sacramentelor), partea liberiană, în care s-au găsit mai multe inscripţii pe timpul papei Liberiu, cimitirul lui Marcu şi al Balbinei şi partea numită de către de Rosi, Santa Sotera.

Sfântul Callist a fost episcopul Romei între anii 217-222. El s-a născut în anul 155 în cartierul Trastevere, din Roma, ca fiu al lui Domiţiu, care era sclav în casa lui Carpofor (un înalt funcţionar al împăratului Comodus). Bucurându-se de aprecierea stăpânului său, i-a fost încredinţată administrarea bunurilor materiale ale acestuia. Dar în urma unor neînţelegeri a fost condamnat să învârtă o piatră de moară. Încercând să-şi facă dreptate împotriva celor care l-au ruinat, aceştia l-au denunţat că este creştin şi au obţinut condamnarea lui la biciuire şi deportarea în Sardinia, „ad metalla”, pentru a lucra la minele de metale sau carierele de piatră. Această pedeapsă era atât de cruntă, încât Biserica îi considera martiri pe cei trimişi acolo şi încerca din răsputeri să le vină în ajutor. Prin intervenţia unei nobile doamne, Marcia, se pare că împăratul Comodus i-a eliberat pe toţi creştinii condamnaţi. Callist nu s-a mai întors la Roma ci s-a stabilit la Antium, unde trăia din ajutorul pe care Biserica îl dădea celor care suferiseră pentru credinţă.

În anul 203, papa Zefirin, cunoscând calităţile lui Callist, îl cheamă la Roma şi-l ridică la treapta preoţiei, încredinţându-i de asemenea administrarea cimitirului donat Bisericii de către familia Ceciliilor. Prin grija lui Callist, Biserica Romană a obţinut dreptul de proprietate în faţa legilor romane (se pare că acesta este primul act oficial care consemnează existenţa comunităţii creştine din Roma).

Datorită îngrijirii lui Callist, cimitirul a fost extins şi înfrumuseţat, devenind renumitele „catacombe ale Sfântului Callist”.

În anul 217, la moartea papei Zefirin, clerul din Roma, ţinând cont de calităţile lui Callist, l-a ales ca urmaş al acestuia în episcopat, trecând peste faptul că provenea dintr-o familie de sclavi. Una dintre problemele cu care comunitatea creştină de atunci se confruntă era validitatea căsătoriei între persoane provenind din clase sociale diferite, sau între clavi şi oamenii liberi. Cu toate că legea romană nu recunoştea aceste căsătorii, papa Callist, în numele egalităţii între oameni şi a libertăţii aduse prin mântuire, a declarat că în faţa Lui Dumnezeu aceste căsătorii sunt admise.

După cinci ani de episcopat, Callist a fost asediat în casa sa din Trastevere şi aruncat pe fereastră într-o fântână din apropiere, în ziua de 14 octombrie a anului  222. Trupul lui a fost aşezat în catacombele Sfântului Calepod şi apoi mutat în Bazilica Santa Maria din Trastevere, ridicată de papa Iuliu I pe locul unde a fost martirizat Sfântul papă Callist. La jumătatea secolului al III-lea, papa Leon al IV­-lea, a încredinţat moaştele lui contelui Everard, care le-a dus în Franţa. Numele de „Callist”provine din limba greacă şi înseamnă „frumos”; are şi forma feminină de Callista. O altă formă a numelui este şi Calistrat (kalos-frumos şi stratos-armată).

Mai multe imagini cu Catacombele Sfântului Callist puteţi vedea AICI.

(Arhidiaconul Sebastian Serdaru, Catacombele romane, pp. 47-48)