Iubiții mei frați și fii duhovnicești,

Cu multă bucurie și dragoste părintească îmi îndrept încă odată gândurile către inimile voastre fierbinți și mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru credința și lumina din sufletele voastre, pentru jertfelnicia și dragostea pe care întreg dreptcredinciosul popor din Eparhia Maramureșului și Sătmarului le arată față de sfânta noastră Biserică, față de Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, care a venit în lume, a pătimit, S-a jertfit, a murit și a înviat pentru mântuirea întregului neam omenesc.

Dacă prin nașterea Sa Domnul vine în lume, se naște și se întrupează pentru lume, pentru om și pentru pământ, prin Înviere, Domnul se naște din nou pentru cer. Prin naștere, Iisus Hristos Cel ce era Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, se naște ca Om pentru pământ. Prin Învierea Sa Fiul Omului, Iisus Hristos Omul se naște din nou ca Dumnezeu pentru cer. Prin Învierea Domnului omul reintră în nemurirea pe care Adam cel vechi, prin păcat, o pierduse.

Prin Înviere se face începutul învierii tuturor. Drumul omenirii ia calea întoarcerii spre nemurire, ia calea întoarcerii de la moarte spre viață. Adam, prin neascultare de porunca lui Dumnezeu, prin răzvrătire împotriva lui Dumnezeu, prin călcarea legii date pentru el de Dumnezeu, a deschis un drum ce mergea de la viață spre moarte, de la lumină spre întuneric, de la fericire spre cea mai neagră și adâncă nefericire, de la paradis spre infern. Prin neascultarea lui de porunca lui Dumnezeu, Adam deschidea o cale largă pe care și prin care tot neamul omenesc se prăbușea în infern. Prin supunerea și ascultarea Noului Adam, a lui Iisus Hristos, prin supunerea totală și ascultarea absolută a lui Dumnezeu Fiul față de Dumnezeu Tatăl, Iisus Hristos, care S-a făcut ascultător până la moarte, jertfa Sa supremă, jertfa Sa cea mai mare, a deschis pentru toți cei ce vor crede în El și vor asculta de cuvintele Lui, un nou drum, o cale strâmtă, pe care însă toți cei ce vor merge se vor ridica din moarte spre viață, din întuneric la lumină, din valea plângerii spre orizontul fericirii fără de margini. Cei ce se vor face una cu El, una cu Fiul, prin ascultare, devenind și ei fii ai luminii, fii ai lui Dumnezeu, se vor ridica spre Izvor, spre sursa existenței tuturor, se vor ridica spre Dumnezeu Tatăl.

Fiecare creștin după Înviere poate rosti deodată cu Iisus Hristos: “Mă reîntorc la Tatăl.“ Fiecare om, după ce moartea a fost înfrântă de Învierea lui Iisus Hristos, poate mărturisi: “Sunt născut pentru viață“, spre deosebire de toți cei ce nu cred și nu-L ascultă și nu-L iubesc pe Iisus Hristos. Aceștia, îmbătrâniți, se exprimă chinuiți de deznădejde: “sunt născut pentru moarte, sunt născut spre moarte.“ Și dacă ar aprofunda mai mult, cu gândul lor, viața lor ar putea spune: “sunt născut pentru iad.“

Iubiți frați și iubite surori,

Ca o primăvară pentru lume este Învierea Domnului. Ca o ieșire dintr-o iarnă geroasă și întunecată, ca o ieșire dintr-o noapte plină de spaime și de întuneric, ca o auroră luminoasă este Învierea Domnului. Aceasta, Învierea Domnului, ne îndeamnă să ne dezbrăcăm de haina cea veche a păcatului și plini de bucurie să umblăm, să ne purtăm ca fii ai luminii după cum ne învață Duhul Sfânt prin gura Sfântului Apostol Pavel care zice: “Căci voi toți sunteți fii ai luminii și fii ai zilei; nu suntem ai nopții, nici ai întunericului“(I Tes. 5,5). Când ne aflăm în stare de păcat suntem ca în timpul iernii, ca în ceasurile nopții, ca în împărăția întunericului și a morții, ca niște stafii, ca niște umbre ce se strecoară prin beznă rătăcind prin lume. Oamenii, atunci, rătăcesc pe căi întunecate, ferindu-se de lume și de văzul lumii. Când ne-am eliberat de păcat, ne aflăm în timpul primăverii și în lumina zilei. Omul, ca un împărat, se poartă deschis, umblă cu fruntea sus, nu are nimic de acoperit, nimic de ascuns. Așa și creștinul după Înviere se dezbracă de tot ce-i rău, de tot ce e rușinos, de tot ce condamnă și urăște Hristos, de tot ce nu e plăcut lui Dumnezeu.

După ce prin post și rugăciune ne-am făcut și noi părtași Patimilor și morții Domnului, am ajuns la Sfânta Înviere și am gustat acum din Paștile Domnului. Am devenit oaspeții lui Hristos, ne-am împărtășit de cină, de mana cea cerească, pregătindu-ne prin aceasta toți ca să intrăm la nunta Mielului, la dumnezeiasca Liturghie ce nu va avea sfârșit, pe care o va săvârși Iisus Hristos în ceruri. Să începem a ne pregăti haina de nuntă ca, la sfârșit, când vom fi chemați la nunta Fiului de împărat, să nu pătimim rușinea celui ce a intrat la ospăț fără haină de nuntă.

Haina de nuntă ne așteaptă pe fiecare în tinda casei. În garderoba palatului împărătesc al Bisericii. Acolo se găsește servitorul care este gata să ne ajute să ne dezbrăcăm de haina cea ruptă și murdară a păcatului și să ne îmbrace în haina nouă a sfințeniei. Acesta este duhovnicul, care în pragul altarului, în scaunul spovedaniei așteaptă ca noi să venim și prin taina pocăinței să ne dezbrăcăm de rufele murdare ale păcatelor, de zdrențele fărădelegilor pe care le-am săvârșit alergând pe drumurile vieții și mărturisindu-ne să ne schimbăm firea. Astfel, primeniți, să intrăm împreună cu Iisus Hristos în locașul vieții și al slavei veșnice – să intrăm la nunta Mielului.

După rânduiala așezată de dumnezeieștii părinți, după rânduiala pe care ei, prin viu grai, au primit-o de la Sfinții Apostoli, toată suflarea dreptcredincioșilor creștini ne-am pregătit pentru Praznicul acesta mare, pentru Sărbătoarea sărbătorilor, care este Învierea Domnului – cu post și cu rugăciune. Rugăciunea a fost hrana cea mai plăcută pentru un creștin în cele 40 de zile. Așa cum în 40 de ani poporul lui Israel a respirat aerul curat și fierbinte al pustiei, tot așa am respirat și noi, fiii Bisericii lui Iisus Hristos, aerul cel tare, aerul de munte, aerul înmiresmat al sărbătorilor sfinte din vremea postului.

În acest timp am făcut fiecare un popas de reculegere. Un popas sfânt în fața scaunului de judecată unde ne-am cântărit faptele, unde am rugat pe sevitoarea Domnului, care ne însoțește pretutindeni, care este Conștiința, să ne vorbească. Unde am cerut martorului lui Dumnmezeu, care este duhovnicul, să ne asculte și în numele Stăpânului, care l-a pus în scaunul de judecată și i-a dat puterea să ne dezlege datoriile, să ne dea iertare de păcate, așa cum Sfânta Scriptură ne spune. Hristos a dat acest dar și această putere slujitorului sfântului altar, care este urmașul Apostolilor, preotului, duhovnicului, puterea de a ierta și dezlega păcatele oamenilor zicând: “Câte veți lega pe pământ vor fi legate și în cer și oricâte veți dezlega pe pământ vor fi dezlegate și în cer“(Mt 18,18). Acum, în aceste clipe din ziua Învierii Domnului este timpul în care glasul lui Dumnezeu ne întreabă: Am făcut acest popas? Ne-am judecat pe noi? Ne-am îndreptat noi? Ne-am mărturisit noi păcatele? Și dacă ne-am mărtrurisit, dacă am făcut acest examen al conștiinței, cum l-am făcut? Ce hotărâre am luat? Am luat noi, când ne-am spovedit, o hotărâre fermă de a nu mai păcătui? Aceasta este condiția, aceasta este porunca pe care Iisus Hristos a dat-o slăbănogului pe care l-a vindecat de neputința în care zăcuse 38 de ani (In.5,2-14).

Iubiții mei fii duhovnicești,

Un slăbănog este fiecare om când se află în stare de păcat. Un om vindecat este fiecare om după ce a primit iertare și dezlegare de păcate de la slujitorul lui Dumnezeu în scaunul spovedaniei. Dar, să luăm aminte, glasul Celui ce ne-a vindecat ne spune când am primit dezlegare: “Vezi, de acum să nu mai păcătuiești, ca să nu-ți fie ceva mai rău“ (In. 5,14).

De la slujba Învierii, când slujitorul lui Dumnezeu vine cu lumina aprinsă din altar și zice: “Veniți de luați lumină“, nu numai lumina pe care o avem în mână se aprinde. În timp ce aprindem de la preot lumina, în inimă ni se aprinde lumină sufletească, duhovnicească. O scânteie de bucurie se aprinde în sufletul omului la fiecare Paști. O bucurie răsare în sufletul tuturor. Chiar dacă e cineva bolnav, chiar dacă e rob, chiar dacă e străin, la Paști simte această bucurie. Care este explicația? Prin Învierea lui Hristos s-a deschis iar Raiul. Îngerul care păzea poarta Raiului este înlăturat. Prin Învierea lui Hristos s-a deschis iadul și a coborât Hristos în sâmbăta Patimilor în iad și a eliberat pe Adam, pe Eva, pe Moise, pe toți profeții și tot neamul lui Adam cu tot alaiul, cu milioane de oameni care au trăit înainte de nașterea lui Hristos. Însoțit de acest alai s-a urcat la Tatăl și i-a zis: “I-am adus înapoi. Au fost pierduți, Tată, dar ți-i restitui Eu, căci i-am câștigat pentru Rai și am desființat iadul.“ Acesta este motivul pentru care noi simțim în fiecare an o mare și adâncă bucurie, o adâncă mângâiere în sufletul nostru.

Noi nu trebuie să ne temem de nimic, noi suntem mai tari decât moartea. Avem puterea să biruim și moartea pentru că moartea nu are putere decât asupra trupului nostru. Asupra sufletului nu are putere. Sufletul se întoarce la Dumnezeu care l-a dat. Trupul se întoarce în pământul din care a fost luat. Iar la dreapta judecată sufletul se va întoarce în trup, iar trupul va învia împreună su sufletul pentru fericirea și mântuirea veșnică.

Prin aceste cuvinte, un imn aș fi vrut să-nalț luminii și vieții și iubirii nemărginite a lui Dumnezeu. Un imn răsărit din iubire pentru toți binecredincioșii creștini din Sfânta eparhie a Maramureșului și Sătmarului, din negrăita iubire pe care o port în inimă acestui popor miraculos și sfânt precum și slujitorilor tuturor altarelor străbune, care de douăzeci de veacuri aproape stau de veghe și păzesc cu mare grijă să nu se stingă candela credinței ce arde în altare și în inima de aur a poporului român.

Unitate în libertate – aceasta este steaua după care trebuie să ne călăuzim pașii, acum când am urcat pe culmea celor două mii de ani de la nașterea Fiului lui Dumnezeu în lume.

Vă binecuvintez pe toți și vă doresc să petreceți Sfintele sărbători ale Învierii Domnului în pace, cu bucurie și cu sănătate. Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate. Dumnezeu să vă binecuvinteze și să vă sfințească masa, casa, familia voastră, copiii voștri. Dumnezeu să vă umple viața și sufletul de lumina neînserată a Învierii și împreună cu îngerii lui Dumnezeu, care sunt de față și poartă în mâini făclii aprinse, să strigăm într-un glas:
“Hristos a înviat! Hristos a înviat! Hristos a înviat!“

+Justinian

Arhiepiscopul Maramureșului și Sătmarului