Spunea Avva Sisoe: Când eram în Schit cu Avva Macarie, ne-am dus să secerăm şi, împreună cu dânsul, alţi şapte oameni. Şi iată, o văduvă, adunând în urma noastră spice, nu înceta să plângă. Deci, a chemat bătrânul pe stăpânul ţarinei şi i-a zis lui: „Ce are bătrâna aceasta, că totdeauna plânge?” Şi i-a zis lui: „Bărbatul ei avea un amanet al cuiva şi a murit deodată, şi nu i-a spus ei unde 1-a pus. Şi stăpânul amanetului vrea acum să o ia pe dânsa şi pe fiii ei şi să-i vândă robi” I-a zis Bătrânul: „Spune-i să vină la noi, unde ne odihnim de arşiţă”. Şi, venind femeia, i-a zis ei Bătrânul: „De ce plângi aşa, mereu?” Şi i-a răspuns ea: „Bărbatul meu a murit, luând amanetul cuiva şi n-a spus, când a murit, unde 1-a pus”. Şi a zis Bătrânul către dânsa: „Vino, arată-mi unde l-ai îngropat”. Şi luând pe fraţi cu dânsul, a ieşit cu ea împreună. Şi venind la locul acela, i-a zis bătrânul: „Du-te la casa ta”. Astfel, rugându-se ei, a chemat bătrânul pe mort, zicând: „Cutare, unde ai pus amanetul cel străin?” Iar acela, răspunzând, i-a zis: „În casa mea este ascuns, sub picioarele patului”! Şi i-a zis lui bătrânul: „Dormi, iarăşi, până la ziua învierii”. Şi auzind fraţii, de frică, au căzut la picioarele lui. Şi le-a zis lor Bătrânul: „Nu pentru mine s-a făcut aceasta, că nimic nu sunt, ci pentru văduvă şi pentru copiii ei cei săraci a făcut Dumnezeu lucrul acesta”. Şi venind, a vestit văduvei tinde este pus amanetul. Iar ea, luându-l, l-a dat stăpânului ei şi şi-a izbăvit fiii săi. Şi toţi cei ce au auzit, au slăvit pe Dumnezeu.

(Patericul egiptean)