„Omul duhovnicesc trăieşte continuu în această tensiune, ca pe un drum ce suie printre două prăpăstii: între apăsarea de conştiinţa păcatelor sale şi între încrederea în mila lui Dumnezeu. Trebuie să le îmbine mereu pe amândouă, să nu se predea exclusiv niciuneia din ele; să îmbine mereu temerea cu nădejdea. Aceasta înseamnă a fi mereu viu, mereu palpitant, fără a dispera şi fără a adormi.”

(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 82 la Petru Damaschin, Învățături duhovnicești, în Filocalia V, Editura Humanitas, Bucureşti, 2001, p. 50)