Selfie-urile au devenit o modă! S-au impus ca o tendință și probabil au ajuns să devină dependență, o obișnuință ce conduce la boli sufletești. A fost cuvântul anului 2013, însă, doi ani mai târziu, nu doar că nu a fost depășit, ci se pare că a devenit... obsesie. Selfie înseamnă autoportret sau autofotografiere. Câți încă vă mai amintiți acele momente în care cereați unor turiști să vă facă o poză în fața unui obiectiv turistic nu sunteți doar de vârsta a doua, a treia, ci sunteți în afara epocii!

Aceasta nu doar pentru că aparatele de fotografiat s-au schimbat. Ci pentru că vremurile s-au schimbat. Oamenii, de asemenea. I-au schimbat tehnologia sau aceștia au folosit-o pentru a-și „trăi” propria lor decadență? Mare problemă. Adevărul este că acum, în centrul atenției, nu mai este vreun obiectiv turistic, un anumit loc, vreun monument. Nu. Astăzi, în centrul atenției este omul. Eu-ul nostru. Trebuie să fim noi în cadrul fotografiei, altfel ce rost ar mai avea? Și ușor-ușor este dezavuat cercul de prieteni, anturajul, fiind preferat doar sinele nostru.

Acestea sunt selfie-urile. Fotografierea propriei persoane. Aceasta pornește la început ca o glumă, apoi devine „distracție” în grupul de prieteni și, într-un final, modă, epidemie, pentru că unul imită pe altul și, la sfârșit, dependență, obișnuință și obsesie. La tinerii cu vârstele cuprinse între 14-18 ani această modă face ravagii. Are de-a face cu epoca noastră digitală și cu „mijloacele de rețele sociale” (Facebook, Twitter, Instagram și Snapchat), în timp ce firmele de fabricare a telefoanelor mobile fac concurență care model va avea cea mai bună cameră frontală.

Ce este însă aceasta ce impulsionează pe oameni și mai ales pe tineri să se fotografieze singuri și să share-uiască mereu momentele lor personale și portretele lor pe rețelele de socializare?

Trăim în epoca like-urilor. Și tinerii cer mereu o confirmare, o acceptare a celorlalți. De fiecare dată când primesc un comentariu care-i face să se simtă excepționali, unici, că „sunt apreciați” în ochii celorlalți, nu se hrănește doar narcisismul lor, ci este irigat și pomul autopromovării lor, iar aceia, fascinați de răspunsul altora, continuă să posteze fotografii, uneori și prea indiscrete, prea provocatoare, expunându-și sinele cu unicul scop al obținerii acceptării din partea celorlalți. Ele măresc încrederea în sinele lor. Fără să se gândească că pășesc pe o pantă ce, foarte probabil, îi conduce la o oarecare boală sufletească sau îi desemnează victime ale cyber-bullying (agresiune online).

În concluzie, selfie-urile sunt o simplă modă sau semnalarea unei boli a epocii noastre? Tehnologia aceasta înseamnă posibilitatea de a ne dărui ceva sau nesiguranța noastră și ieftina autoapreciere ce le ascunde? Este doar experimentare cu imaginea noastră sau acoperirea golului nostru interior prin narcisism și căutarea „înfățișării noastre perfecte”? Este un fel de autoexplorare și de experimentare socială ce încearcă să îndepărteze singurătatea noastră și temerile noastre?

Care este adevărul? Dacă nu-l cunoaștem, nu l-am căutat cu profunzime și nu am ajuns la o concluzie în mod responsabil și sincer, poate ar fi fost mai bine să nu adoptăm această modă în viața noastră într-un mod imprudent și fără cunoașterea consecințelor.