Cum să evităm neglijarea celorlalți copii când în familie este un copil cu probleme de sănătate, care are nevoie de mai multă atenție?

Creşterea copiilor

Cum să evităm neglijarea celorlalți copii când în familie este un copil cu probleme de sănătate, care are nevoie de mai multă atenție?

    • copil desenând
      Cum să evităm neglijarea celorlalți copii când în familie este un copil cu probleme de sănătate, care are nevoie de mai multă atenție? / Foto: AdobeStock

      Cum să evităm neglijarea celorlalți copii când în familie este un copil cu probleme de sănătate, care are nevoie de mai multă atenție? / Foto: AdobeStock

Într-adevăr, poate exista o mare diferenţă între timpul alocat fiecăruia. În practică, observăm că ajunge şi puţin timp, dacă prezenţa noastră este reală, dacă acest timp îi este destinat exclusiv lui. Adică să nu fim cu ochii pe ceas, iar preocuparea să nu fie de rutină, că aşa trebuie. Dacă legătura noastră în acel moment este reală, copilul primeşte mesajul că dragostea noastră pentru el nu s-a micşorat din cauza problemei fratelui, că există interes în continuare şi pentru el, şi că avem disponibilitatea de a-i fi aproape în cazul în care va avea nevoie.

Părinte Vasile, îmi permiteţi o întrebare? De multe ori se recunoaşte, ca să iau partea părinţilor, că se neglijează un copil, dar că există un motiv, de exemplu, un alt copil e bolnav sau are oarecare probleme mari, şi astfel părinţii sunt nevoiţi să-şi dea mai mult interes cu acel copil. Iar celălalt, implicit, se va simţi neglijat. Credeţi că, dacă îi explicăm copilului situaţia, va înţelege? Sau trebuie, oricum, să-i oferim timpul alocat lui şi preocuparea faţă de el în mod egal cu a copilului bolnav? 

Într-adevăr, ceea ce spuneţi constituie o problemă familială serioasă, iar când auzim de copii care întâmpină probleme grave de sănătate, rămânând mult timp în spital, sau care fac tratamente îndelungate, suntem îndureraţi cu toţii şi ne gândim cât suferă aceştia. Faptul că noi, ca străini, ca spectatori, ne gândim în mod automat la copilul aflat în suferinţă, şi nu şi la ceilalţi, este foarte potrivit pentru a înţelege cum reacţionează şi părinţii. Omul este atras automat de acest fel de a reacţiona, de a se îngriji de cel care suferă. Vă pot spune că foarte des copiii care rămân acasă – când mama se duce la spital la celălalt sau în cazul în care unul este acasă bolnav şi are parte de mai multă atenţie din partea părinţilor – ceilalţi fraţi adică, se simt mult mai nefericiţi decât cel bolnav exact pentru acest motiv, pentru că sunt neglijaţi. Ce să faci dacă timpul părinţilor este limitat, dacă nu este infinit, iar cel bolnav are nevoie de mult timp?!

Uneori părinţii nu doar că oferă mai mult timp celui bolnav, dar cer şi participarea celorlalţi copii. Este corect să procedeze aşa?

Uitaţi, când se întâmplă asta, porneşte de la o intenţie bună, intenţia de a-i obişnui să se poarte cu dragoste, cu compătimire şi cu grija faţă de fraţi şi de ceilalţi copii. Are, pe lângă folosul practic, şi un folos pedagogic. După părerea mea, nu este greşit şi foloseşte dacă copiii nu se simt lipsiţi din cauza bolii fratelui lor, dacă nu se simt neglijaţi, dacă sunt îndestulaţi. Atunci le putem cere asta, dar cu măsură, după putinţele lor, atunci foloseşte. Dacă însă copiii se simt neglijaţi, atunci durerea se dublează, greutatea, la fel. Pe de o parte ne duc lipsa, pe de alta îi mai şi încărcăm cu responsabilităţi faţă de cel bolnav, să-i ofere grijă şi dragoste, în timp ce ei nu primesc – după sentimentul lor. Drept urmare, e nevoie de mare grijă, nu cred că e imposibil de realizat, poate e chiar de dorit, cu condiţia ca mai înainte să-i fi dat fiecărui copil timp şi atenţia necesară. Asta nu înseamnă neapărat mult timp. Ceea ce îi ajută pe copii este să le oferim puţin timp fiecăruia. Adică să fim prezenţi doar pentru acel copil în momentul respectiv. Pentru o discuţie de interes general, pentru o problemă pe care o au, pentru o treabă, o joacă, ori în casă, ori afară. Dar să fim special pentru el, pentru fiecare în parte.

Părinte Vasile, ajung 5-10 minute atunci când un copil are nevoie? În timp ce pentru celălalt, pentru cel bolnav, este nevoie poate de mai multe ore?

Într-adevăr, poate exista o mare diferenţă între timpul alocat fiecăruia. În practică, observăm că ajunge şi puţin timp, dacă prezenţa noastră este reală, dacă acest timp îi este destinat exclusiv lui. Adică să nu fim cu ochii pe ceas, iar preocuparea să nu fie de rutină, că aşa trebuie, deoarece şi raţional vorbind ştim că trebuie să petrecem cu fiecare copil câte puţin în fiecare zi. Dacă legătura noastră în acel moment este reală, copilul primeşte mesajul că dragostea noastră pentru el nu s-a micşorat din cauza problemei fratelui, că există interes în continuare şi pentru el, şi că avem disponibilitatea de a-i fi aproape în cazul în care va avea nevoie.

Dacă însă cădem şi ne agăţăm de copilul bolnav – aşa cum din nefericire se întâmplă cu părinţii de la noi când unul din copii are probleme de sănătate – de multe ori din cauza angoasei prezentăm şi noi diferite simptome şi chiar ne îmbolnăvim. Atunci există pericolul de a le neglija pe toate celelalte, de a ajunge în situaţia dureroasă ca ceilalţi copii să ne spună: Mai ocupaţi-vă şi de noi, avem şi noi anumite nevoi! Şi de multe ori ni se spune asta pe o altă limbă, nu pe cea firească, deoarece aceasta nu a „prins”, nu a dat rezultate.

(Pr. Vasile Thermos, Sfaturi pentru o creştere sănătoasă a copiilor, traducere de pr. Şerban Tica, Editura Sophia, Bucureşti, 2009, pp. 153-155)

Îți mai recomandăm și: Neglijarea copiilor, o formă de maltratare mai puţin conştientizată