De lacrimi este trebuinţă ca spurcăciunea să o spălăm, cântând împreună cu Sfântul David: „Spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi” (Psalmul 50, 8). Şi iarăşi: „Spăla-voi în toate nopţile patul meu, cu lacrimile mele aşternutul meu voi uda" (Psalmul 6, 6). Acela, într-o noapte a păcătuit şi totdeauna a lăcrimat, pentru aceasta, fericit s-a arătat. Căci cu deadinsul mai înainte vedea proorocul pe Cel ce a zis: „Fericiţi cei ce plâng”.

 

Deci, pentru nici un lucru din cele trecătoare ale veacului acestuia să nu plângi. Nu te bucura de cele veselitoare ale vieţii; să nu pofteşti bogăţia lumii acesteia. Urăşte hainele cele moi, brăţările cele împodobitoare, urăşte vopselele cele de multe feluri, aşternuturile, împodobirea, mândria şi cântările cele drăceşti, alăutele şi fluierele, plesnirea mâinilor şi glasurile cele fără de rânduială şi urâte! Au nu ştii, ticăloase, că acestea toate, ale diavolului seminţe sunt? Acestea toate neamurile lumii le fac, la care nu este nădejde de mântuire. Deci, să nu ne asemănăm neamurilor, care nu au nădejde de mântuire, ca să nu ne osândim împreună cu ele. Auziţi pe Apostolul ce zice: „Aşadar, aceasta o zic şi o mărturisesc întru Domnul, de acum să nu mai umblaţi precum celelalte neamuri care umblă în deşertăciunea minţii lor, întunecaţi fiind cu gândul" (Efeseni 4, 17).

(Sfântul Efrem Sirul, Cuvinte și învățături vol.1, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 112)