Slujba Vecerniei are rolul de a ne aminti de vremea Vechiului Testament, începând cu crearea lumii, căderea în păcat a primilor oameni, Adam și Eva, și alungarea lor din Rai și continuând cu pocăința lor și rugăciunea tuturor oamenilor pentru mântuire și speranța venirii unui Salvator, promis de către Dumnezeu, și împlinirea acestei făgăduințe prin Întruparea Mântuitorului, la împlinirea vremii. Astfel, Vecernia actualizează prima parte a istoriei mântuirii, de la Creația lumii până la venirea în lume a Domnului Iisus Hristos și ridicarea păcatului, a blestemului strămoșesc.

De asemenea, Vecernia ne aduce aminte de ridicarea de pe cruce și înmormântarea Domnului, care, după relatările textelor evanghelice, au avut loc sprea seară. Părinții bisericești puneau slujba Vecerniei în strânsă legătură cu Cina cea de Taină și cu moartea Mântuitorului pe Cruce.

Prin elementele componente ale Vecerniei, noi, cei prezenți la oficierea slujbei, suntem conștientizați de gravitatea păcatelor și de consecințele ce se răsfrâng asupra propriei sănătăți spirituale, trezindu-se în sinea noastră sentimentul de regret pentru neascultarea față de poruncile lui Dumnezeu, fapt ce duce la trezire duhovnicească. Din faptul căderii lui Adam datorat neascultării și din multa sa pocăință, deducem adâncimea consecințelor păcatelor și greutatea reabilitării noastre duhovnicești, însă, totodată, din făgăduința făcută de Dumnezeu oamenilor, prin legământul sfânt, percepem iubirea Sa nemărginită și îndelunga Sa răbdare pentru persoana umană.

Scopul prim al Vecerniei este de a mulțumi lui Dumnezeu pentru toate binefacerile, darurile și pronia Sa din ziua ce a trecut și de a-I cere ajutorul pentru trecerea cu bine a nopții ce urmează. În acest sens, Sfântul Simeon al Tesalonicului spune în lucrarea sa „Despre sfintele rugăciuni” că „cântarea Vecerniei înseamnă că lăudăm pe Făcătorul nostru pentru faptul că am ajuns la apus, adică la sfârșitul zilei, și hărăzim lui Dumnezeu tot ce am făcut într-însa. De aceea, mulțumim pentru viața noastră, pentru hrana, pentru cugetele, cuvintele și faptele noastre. Ne rugăm totodată să petrecem noaptea în pace, fără păcat și fără sminteală. Căci noaptea este ca un simbol al sfârșitului vieții noastre; căci ca o moarte ne vine nouă noaptea”.

De asemenea, dualitatea lumină-întuneric din slujba Vecerniei, care are ca punct culminant cântarea „Lumină lină" are semnificaţia teologică a luptei dintre bine şi rău şi stăruinţa creştinilor de a birui întunericul păcatului pentru a ajunge, prin noaptea acestei lumi, la Lumina cea pururea fiitoare a Împărăţiei lui Dumnezeu, care este Hristos, Mântuitorul lumii.