Înainte de a privi cu ochiul credinței cele ce se săvârșesc tainic în Sfântul Altar, inima noastră este cuprinsă de sentimentul mulțumirii, care capătă expresie în rugăciunea de mulțumire sau rugăciunea euharistică. Aceasta premerge și cuprinde jertfa cea de taină. De aceea, după ce am făgăduit că vom avea inima noastră îndreptată spre Dumnezeu, auzim îndemnul slujitorului altarului: „Să mulțumim Domnului”, la care răspundem: „Cu vrednicie și cu dreptate este a ne închina Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, Treimea cea de o ființă și nedespărțită”.

Într-adevăr, dacă până la acest moment al Sfintei Liturghii, rugăciunile noastre aveau mai mult caracter de cerere, prin care rugăm pe Dumnezeu să ne dăruiască sănătate, milă, pace și iertare de păcate, acum ‒ ajungând în fața săvârșirii sfintei jertfe ‒ ființa noastră se umple de bucurie și mulțumire față de toate binefacerile pe care Dumnezeu le-a săvârșit asupra neamului omenesc. Mulțumim Domnului nu doar pentru că ne îndeamnă inima noastră în această clipă sfântă, ci și pentru că Însuși Mântuitorul a făcut astfel la Cina cea de Taină, înainte de a binecuvânta pâinea și vinul.

Totodată, mulțumim lui Dummnezeu deoarece noi, făpturi nevrednice fiind, slujim împreună cu îngerii dumnezeiasca Liturghie, în care Domnul ni se dă nouă ca rob, spre jertfă. Ca un „divin prizonier”, se lasă jertfit pentru ca să ne scoată pe noi din robia păcatelor și a morții. Pentru toate câte a făcut Dumnezeu pentru noi,  „cu vrednicie și cu dreptate” Îl lăudăm și-I mulțumim împreună cu îngerii, care pururea Îl premăresc, încât cele văzute și cele nevăzute se unesc într-un imn comun, de premărire a lui Dumnezeu.