Cunoscut ca fiind apostolul Japoniei, Sfântul Nicolae a fost cel care a convertit primii oameni în această țară, rămânând acolo până când s-au botezat peste 30000 de persoane și s-au hirotonit aproape 300 de preoți.
Născându-se Domnul nostru Iisus Hristos și împlinindu-se patruzeci de zile, iar după obiceiul legii fiind adus în biserică de mâinile Preacuratei Sale Maici, atunci și Sfântul Simeon îndemnat de Duhul a venit în biserică și, căutând spre Pruncul cel mai înainte de veci cum și la Fecioara cea fără de prihană care Îl născuse, L-a cunoscut că Acela este Mesia cel făgăduit și că aceea este Fecioară prin care avea să se împlinească prorocia Isaia.
În această zi se face și pomenirea Sfintei Ana, prorocița, de care se pomenește în Evanghelie, și care cu Sfântul Simeon primitorul de Dumnezeu întimpinând pe Domnul nostru Iisus Hristos în biserică, grăia despre Dânsul tuturor celor ce așteptau izbăvirea în Ierusalim, cum că Acela este Mesia Cel așteptat.
Sfântul Ignatie avea înfățișarea blândă și purtarea îngerească și a arătat bună cunoaștere în treburile bisericești, având daruri și aptitudini înnăscute. Contemporanii săi îl prezintă drept un om cinstit, cucernic, moral, smerit, neprihănit și iubitor de privegheri.
Despre Sfântul Ansgar se spune că a fost „călugăr în interior și apostol în afară”, căci a făcut să strălucească în viața sa carisma monastică a Sfântului Benedict și cea apostolică a Sfântului Patriciu.
Câte icoane să avem în casă și cum este bine să le poziționăm pe pereți?
Cum se poate apropia o persoana de Dumnezeu, având în vedere că a trăit în perioada regimului comunist și nu a avut dragostea de Dumnezeu adânc înrădăcinată și cultivată de către părinții săi?
Doamne ajută, părinte! De ce trecem prin grele dureri din partea oamenilor pe care îi iubim? Dacă iubim din suflet, de ce nu suntem iubiți?
Părinte, la spovedanie este bine să dezvălui slăbiciunile celor din familie și neputințele lor – pentru ca duhovnicul meu să înțeleagă mai bine problemele mele – sau se...
Părinte, este păcat să-ți schimbi duhovnicul, fără să ți se dea dezlegare?
Doamne ajută Părinte! Credeți că doi soți care nu se iubesc și nu se înțeleg trebuie totuși să rămână împreună pentru copii? Cum trebuie procedat...
Lucrez într-un cămin de bătrâni în străinătate. Ce sfat aveți pentru noi, cei care avem grijă de bunici?