Curând, după moartea Cuvioasei Parascheva s-au alcătuit unele lucrări despre viaţa şi istoria moaştelor ei. Una din ele a fost scrisă de diaconul Vasilisc, la cererea patriarhului ecumenic Nicolae IV (l 145- 1151), pe la mijlocul veacului al XII-lea. Alta a fost alcătuită de marele patriarh Eftimie al Târnovei, în a doua jumătate a veacului- al XlV-lea. Aceasta a fost folosită de mitropolitul Matei al Mirelor, care a trăit în mănăstirea Dealu, de lângă Târgovişte, care a alcătuit - în greceşte - o nouă „viaţă”, precum şi slujba Cuvioasei Parascheva, prin anul 1605.

Câţiva ani mai târziu, viaţa ei a fost inclusă de mitropolitul Varlaam al Moldovei, în Cazania lui, tipărită la Iaşi în 1643, fără îndoială folosind manuscrise greceşti şi slavoneşti, prelucrate după lucrarea patriarhului Eftimie. Nevoinţele ei au fost înfăţişate pe scurt şi de marele mitropolit Dosoftei al Moldovei în lucrarea sa Viaţa şi petrecerea sfinţilor (4 vol. Iaşi, 1682-1686), precum şi în alte Vieţi de sfinţi şi în ediţiile Mineielor tipărite la noi în ţară.

Dintre străinii care i-au mai cercetat viaţa consemnăm pe cunoscutul aghiograf grec Nicodim Aghioritul (1749-1809). Spre sfârşitul secolului trecut învăţatul episcop Melchisedec Ştefănescu al Romanului (1823- 1892), a tipărit o lucrare specială intitulată Viaţa şi minunile Cuvioasei noastre Parascheva cea nouă şi istoricul sfintelor ei moaşte (Bucureşti, 1889). Câţiva teologi români din veacul nostru de asemenea s-au ocupat cu viaţa şi sfintele ei nevoinţe.

(Pr. prof. Mircea Păcurariu, Sfinţi Daco-Români şi Români, Editura Trinitas, Iaşi, 1994, pp. 102-103)