Născută în secolul al IX-lea, într-o familie bogată din Capadocia, Sfânta Irina era extrem de frumoasă și de înțeleaptă, așa încât Sfânta Teodora a ales-o pentru a-i fi soție fiului ei, Mihail, viitor împărat. Pe drumul spre Constantinopol însă, Sfânta Irina s-a oprit să ia binecuvântare de la Sfântul Ioanichie, înainte-văzător. Acesta, însă, i-a spus sfintei să meargă la Mănăstirea Hrisovalant, întrucât maicile de acolo aveau nevoie de o stareță. Uimită și bucuroasă, mai ales că Domnul a rânduit ca Mihail să se căsătorească cu o altă fată, a plecat spre mănăstire și a pornit pe drumul monahal.

Urmând întocmai viețile sfinților, petrecea noaptea în rugăciune, iar ziua în cele mai grele ascultări, fără să se plângă, încât a fost numită stareță, după ce cârmuitoarea mănăstirii a trecut la cele veșnice. Primind de la Dumnezeu darul înainte-vederii, a săvârșit multe minuni, fiind văzută cum plutea deasupra pământului, cuprinsă de rugăciune. Chiparoșii de lângă ea erau plecați în semn de smerenie, iar Sfânta Irina i-a binecuvântat și aceștia s-au îndreptat. Călugărița care o văzuse a vrut să încerce dacă nu este o vedenie, așa că a doua noapte a legat niște batiste de copaci, iar ziua batistele erau în vârful chiparoșilor și nimeni nu știa cum au ajuns acolo. Sfânta Irina, întristată că a fost descoperită, le-a rugat pe maici să nu spună nimănui despre aceasta.

Cu altă ocazie, sfânta a auzit o voce care îi spunea să îl primească pe marinarul care îi va veni la ușă și să mănânce din fructele aduse de el. Marinarul i-a dăruit trei mere și i-a spus că le-a primit de la un bătrân care a mers pe apă și care, la rândul lui, le avea de la Ioan din Rai. Mâncând din merele minunate în timpul Postului Mare, s-a răspândit un miros de bună mireasmă, iar un înger al Domnului i-a vestit sfintei că avea să treacă la cele veșnice în ziua de după prăznuirea Sfântului Pantelimon.

Având vârsta de 101 ani, a zâmbit când a văzut îngerii care au venit să îi ia sufletul, la mormântul ei făcându-se nenumărate minuni. Lângă un paraclis ridicat pe Muntele Olimp, maicile au plantat o tuie, în amintirea chiparoșilor care se închinau Sfintei Irina, iar tuia, nealtoită, s-a transformat în măr, fructele fiind împărțite credincioșilor.