Când aveam vreo 5 ani, am visat o femeie blondă, cu părul lung și revărsat în valuri, pe spate, îmbrăcată într-o mantie roșie. Eu plângeam, fiindcă mă rătăcisem undeva și ea a apărut, m-a luat de mână și m-a condus până la poarta casei mele. Știu că mi-a și vorbit, dar nu îmi amintesc decât că mi-a zis: „Te-am ajutat și te-am adus acasă. Acum te poți descurca singură”.

Peste un timp, jucându-mă în casa bunicilor mei, am văzut pe perete o icoană cu femeia din visul meu. Icoana înfățișa o scenă din Răstignirea Domnului, iar femeia era Sfânta Maria Magdalena, care se afla la picioarele Crucii Sfinte și-L plângea pe Iisus. Am întrebat-o pe bunica cine este femeia și ea mi-a răspuns. I-am mărturisit atunci, cu uimire, că eu am visat-o. Visul nu l-am uitat niciodată, deși de atunci au trecut vreo 40 de ani. Treptat, de-a lungul vieții, am înțeles că Sfânta mă apară, că se roagă pentru mine și că, în momentele mele de rătăcire, ea este cea care mă ajută să mă întorc „acasă”. (Mădălina Șchiopu)

(Minune primită de la cititorii Portalului Doxologia)