Deseori auzim în jurul nostru, şi repetăm şi noi, că lumea s-a stricat, răul stăpâneşte, societatea noastră a devenit o junglă. Susţinem chiar că pentru toate relele care se întâmplă în noi şi in jurul nostru de vină este societatea noastră rea. Uităm, însă, că societatea e formată din noi – oamenii. Şi dacă societatea este rea, răspunzătorii principali suntem noi, care prin faptă şi cuvânt proiectăm răul ca model de viaţă.

Iar dacă societatea noastră proiectează răul, există şi o altă societate, Biserica lui Hristos, care proiectează altceva: Sfântul. Nu e întâmplător că zilnic Biserica noastră prăznuieşte unul sau mai mulţi sfinţi, chemându-ne să ne apropiem de ei, să-i cunoaştem şi, mai ales, să imităm viaţa lor sfântă.

S-a afirmat foarte corect că Biserica noastră este atelier de sfinţenie. Şi, într-adevăr, secole de-a lungul nu a încetat să găsească sfinţi în toată vremea şi în tot locul. Încă şi în epoca noastră antiduhovnicească.

O astfel de creaţie suprafirească a Bisericii noastre ortodoxe este şi contemporanul nostru – Sfântul Arhiepiscop şi doctor Luca. A trăit într-o perioadă tragică a Bisericii Ruse. Din fragedă tinereţe a descoperit şi a trăit sensul duhovnicesc şi adevărat al vieţii. A studiat ştiinţa medicală, a fost hirotonit preot şi episcop şi s-a dăruit pe sine, slujind poporul îndurerat al lui Dumnezeu, tămăduind, învăţând, mângâind, călăuzind. […]

Credem că viaţa Sfântului Luca este o mărturie preţioasă şi are mult de dat tuturor credincioşilor, dar îndeosebi doctorilor, atât ai sufletelor, cât şi ai trupurilor.

Ieronim, Mitropolit al Tebei şi Levadiei

(Extras din introducerea cărţii Sfântul Arhiepiscop Luca, 1877-1961, chirurgul fără de argint, Arhimandrit Nectarie Antonopoulos, Editura Egumeniţa)