Doctoriţa P. îl cinstea foarte mult pe Arhiepiscopul Serafim şi, trecând pe lângă Biserica Rusă, întotdeauna intra să se roage la mormântul lui. Iar când ieşea în oraş cu soţul ei, care era necredincios, îl lăsa în bulevard, iar ea cobora la criptă să se roage. Odată, fiul lor s-a îmbolnăvit foarte greu, până la pierderea cunoştinţei.

Medicii erau nedumeriţi ce diagnostic să-i pună: meningită sau altă boală. Mama şi-a chemat colegii de serviciu acasă să-i consulte fiul bolnav, iar ea, singură, a alergat la Vlădica Serafim ca să-l roage să-i lumineze pe medici şi să-i salveze fiul.

Şi s-a întâmplat o minune! Când s-a întors acasă, şi-a găsit băiatul ridicat din pat, în deplină cunoştinţă. El i-a spus: „Mamă, unde ai fost? Dă-mi să mănânc, mi-e tare foame!”.

(Viața, minunile și învățăturile Sfântului Ierarh Serafim (Sobolev), făcătorul de minuni din Sofia, Editura Adormirea Maicii Domnului, București, 2003, p. 146)