Sfântul Sigfrid a fost monah în ţinuturile anglo-saxone apoi a devenit episcop la York. În anul 994 când Regele Olav I Trygvasson al Norvegiei s-a convertit la creştinism, Regele Ethelred al Angliei şi consilierii săi au hotărât să-l trimită pe Sigfrid, împreuna cu încă doi episcopi misionari şi câţiva preoţi pentru a-l ajuta pe Regele Olav I la încreştinarea poporului norvegian.

Ajungând în Norvegia, Sfântul Sigfrid dorea să-l viziteze pe vrăjitorul Raud care trăia pe insula Godo, în Fiordul Slaten, însă a fost împiedicat de vremea rea, cauzată de vrăjitoriile acestui păgân. După cum ni se povesteşte în saga lui Olav Tryggvason, Sfântul Sigfrid s-a îmbrăcat în toate veşmintele liturgice şi s-a îndreptat spre prora corăbiei regale. A cerut să se aprindă lumânări şi să se aducă tămâie, după aceea a pus o cruce pe pupa corabiei, a citit pericopa evanghelică cu mai multe rugăciuni, a stropit cu agheasmă toată corabia, apoi a cerut să fie îndepărtate pânzele şi să fie urmat. Intrând în fiord, vântul nu le-a mai opus rezistenţă, apa liniştită se ondula pe lângă chilă, în schimb, pe fiecare parte a corabiei, valurile se ridicau atât de sus încât loveau stâncile uriaşe.

Mai târziu, Regele Olof al Suediei a cerut regelui Angliei misionari pentru luminarea poporului suedez. Sfântul Sigfrid a venit din Norvegia şi s-a stabilit în Växjö şi a început evanghelizarea zonei înconjurătoare. În urma unei viziuni a ridicat o biserică în Växjö, misiunea în Suedia începând să aducă roade. Doisprezece bătrâni înţelepţi din zonă au fost desemnaţi să reprezinte cele douăsprezece triburi principale pentru a evalua veridicitatea învăţăturilor lui Sigfrid. După ce i-au ascultat învăţătura şi au văzut minunile săvârşite de Dumnezeu prin el, au cerut să fie botezaţi. Convertirea acestor lideri a dus la creştinarea unui mare număr de oameni din Varend.

Regele Olof a trimis pe unul din consilierii săi de încredere să afle cum decurge activitatea misionară a ierarhului saxon. La întoarcere, consilierul, i-a relatat regelui, printre altele, că în timpul Sfintei Liturghii, după ce episcopul a ridicat pâinea şi vinul iar oamenii au îngenunchiat, pâinea de pe disc s-a transformat într-un tânăr pe care episcopul L-a sărutat iar acesta a dispărut apoi şi a rămas pâine. Auzind acestea, regele l-a invitat pe misionar la el în Husaby, în partea de răsărit a insulei Gothland. Episcopul Sigfrid nu s-a grăbit în această călătorie, ci s-a oprit mai întâi la Utvanstorp ca să înveţe şi să-i boteze şi acolo pe vikingi. Ajungând la Husaby a fost primit cu mare cinste, iar după puţin timp, regele împreună cu familia şi curtea sa au fost botezaţi în fântână la Husaby. Mai târziu, Sigfrid a rânduit alţi doi episcopi pentru partea de răsărit şi de apus a peninsulei.

Curând, credinţa creştină în Suedia a fost întărită de martiraje. Printre aceşti martiri se numără şi cei trei nepoţi ai Sfântului Sigfrid, Preotul Unaman, Diaconul Sunaman şi Ipodiaconul Vinaman. Fiind Sfântul Sigfrid chemat de rege, doisprezece bărbaţi au dat navală în casa nepoţilor săi şi i-au omorât, tăindu-le capetele pe care le-au aruncat într-un râu care curgea pe lângă biserică, iar corpurile le-au ascuns într-un loc îndepărtat. La puţin timp după faptă, Sigfrid s-a întors acasă şi s-a rugat cu stăruinţă lui Dumnezeu să-i descopere unde erau îngropaţi mucenicii. La un moment dat, a văzut trei lumini, asemănătoare unor stele, strălucind deasupra lacului, apoi spre malul de răsărit. Înotând spre acel mal, a găsit trei capete într-o oală astupată cu o piatră grea.

În timpul apostolatului Sfântului Sigfrid, în anul 1028, un englez pe numele Ulfrid a sosit în Uppsala şi a convertit pe mulţi la creştinism. Ni se spune că acesta a sfărâmat în bucăţi cu un topor o statuie a zeului Thor, foarte venerat de localnici, iar pentru aceasta vikingii păgâni l-au ucis, primind cununa de martir.

Conform unui vechi calendar runic, pe 15 februarie 1045, Sfântul Sigfrid a trecut la cele veşnice în Växjö , unde construise o biserică de lemn pe locul actualei catedrale de piatră construită în secolul al XII-lea. Lucrarea lui a fost continuată de ucenicii săi, Episcopii David şi Eskil. Primul dintre ei a fost un mare ascet, în timpul rugăciunii era învăluit de flăcări de foc. Eskil a fost înrudit cu Sigfrid devenind episcop la Strangnas, unde după ce o furtună violentă a distrus un templu păgân viking, împreună cu jertfele sale, Eskil a fost ucis cu pietre în jurul anului 1080.

„Fântâna Sfântului Sigfrid”, la care Sfântul Sigfrid l-a botezat în anul 1008 pe Regele Olof Skötkonung, se păstrează până astăzi, fiind loc de primenire duhovnicească pentru numeroşii pelerini de odinioară.