Sfântul Ioan Gură de Aur, despre folosul citirii Sfintei Scripturi
Este foarte important ca printre preocupările creştinilor de zi cu zi să se numere şi aceea de a citi din Scriptură.
Sfânta Scriptură a influenţat profund lumea, fiind o neîntrecută carte de pietate, de îndrumare sufletească, de îndemn spre iubire de oameni şi de Dumnezeu, spre agonisirea păcii interioare şi a arvunei bucuriei veşnice.
Nici o vreme nu este piedică pentru citirea Scripturii sfinte
Sfântul Ioan le preciza tuturor că„nici o vreme nu este piedică pentru citirea dumnezeieştilor Scripturi; acest lucru poate fi săvârşit nu numai acasă, ci şi când mergem în piaţă, şi când călătorim, şi când ne aflăm în compania multora” (Omilii la Facere, XXXV, II). Deci, orice timp este potrivit pentru citirea dumnezeieştilor Scripturi: „că se poate citi Scriptura nu numai acasă, ci şi când mergem în piaţă şi când suntem în călătorie şi când suntem în adunare de lume şi când suntem prinşi de treburi, pentru ca, făcând tot ce depinde de noi, să dobândim iute şi îndrumător … Aşadar, vă rog, să nu neglijăm citirea dumnezeieştilor Scripturi, ci să le citim des, fie de cunoaştem înţelesul Scripturilor, fie de nu-l cunoaştem. Citirea continuă ne ajută să ţinem bine minte ce citim; adeseori ceea ce nu putem înţelege ce citim astăzi, vom putea dintr-o dată înţelege mâine, dacă revenim şi citim, pentru că bunul Dumnezeu ne luminează pe nevăzute mintea” (Omilii la Facere, XXXV, II).
Comentând de la amvon cartea Facerea, printre altele, Sfântul Ioan Gură de Aur, prezintă rezumativ felul în care creştinul trebuie a se apropia de paginile sfinţite de adierea Duhului Sfânt: „Când luăm, deci, în mâini Sfânta Scriptură, să ne încordăm mintea, să ne adunăm gândurile şi să alungăm din suflet orice gând lumesc. Aşa să citim Scripturile! Cu multă evlavie, cu multă luare aminte, ca să putem fi povăţuiţi de Sfântul Duh la înţelegerea celor ce sunt scrise şi să culegem mult folos din ele”. (Omilii la Facere, XXXV, I).
Pregătirea pentru citirea Sfintei Scripturi
Sfânta Scriptură, având origine divină, nu poate fi citită ca oricare altă carte. Ea impune o reculegere şi o pregătire specială, atât trupească cât şi sufletească. Sfântul Ioan insistă pe curăţirea spirituală şi menţionează:„Nu putem să dobândim un câştig mare din lectura Sfintei Scripturi dacă nu ne-am curăţit mai întâi sufletul” (Omilia 1, 3 la Ioan).
În concepţia patristică, de la cititorul Sfintei Scripturise cer o seamă de virtuţi pregătitoare: inima curată, conştiinţă trează, gând bun, liniştit, cinstit şi drept, lipsă de prejudecăţi, de viclenie şi de ambiţii deşarte. Inima curată şi cugetul bun, împăcat cu Dumnezeu şi cu semenii, străbate cerul şi ridică sufletul la vederea lui Dumnezeu, suprema fericire creştină (Matei 5, 8).
Sf. Ioan nu cere doar simpla lectură a textului sacru, ci și aprofundarea acestuia
Sfântul Ioan nu cere credincioşilor o simplă lectură a textului interpretat de preot în biserică, ci o adevărată repetiţie şi o meditare continuă, cum procedează elevii cu lecţiile, pentru o temeinică însuşire a noilor cunoştinţe primite. Ritmul lecturii nu trebuie a fi precipitat sau torenţial, acesta nefiind un semn al hărniciei, ci al lenei şi al superficialităţii, căci se doreşte doar citirea cantitativă şi nu lectura meditativă. Ritmul precipitat al lecturii textelor sfinte îi întunecă frumuseţea şi îi închide cărările înţelegerii ei aprofundate. La citirea ei e bine să participe întreaga familie. Îndată ce v-aţi întors acasă, subliniază Sfântul Ioan, trebuie să luaţi Sfânta Scriptură şi, cu soţia şi copiii, repetaţi împreună învăţăturile care v-au fost date (Omilii la Matei, V, 1). Prima treaptă a aprofundării Sfintei Scripturi va consta în citirea ei zilnică. Zăbava atentă şi stăruitoare asupra paginilor Scripturii, lectura făcută zi de zi după un program, fie el şi minimal, adus la îndeplinire cu stricteţe şi cu respect faţă de Biblie şi faţă de tine însuţi, este calea cea dintâi şi cea mai simplă care duce la familiarizarea cu textele inspirate. De aici, bunul creştin se cade să urce mai sus, pe treptele cunoaşterii, ca să depăşească cunoaşterea după literă, pentru a nu pierde tocmai esenţialul ei.
Dacă sfintele cărţi nu sunt citite aşa cum se cuvine, cu toată înălţimea adevărurilor pe care le cuprind, această frumoasă zăbavă în loc să ducă la ridicare şi îndreptare morală, duce la cădere. Sfântul Ioan, care citea de trei ori pe săptămână Noul Testament, leagă folosul citirii de practicarea virtuţii. „Citind Sfânta Scriptură, precizează el, fără să ne desăvârşim cunoştinţele religioase, şi fără să ne îndreptăm felul de viaţă, truda aceasta nu este numai inutilă, dar chiar vătămătoare” (Omilia LXVI la Ioan). Sfânta Scriptură este înţeleasă cu atât mai bine şi mai profund, cu cât prin despătimire şi dobândirea virtuţilor, în duh de smerenie şi de rugăciune, credinciosul intră într-o intensă colaborare cu dumnezeiescul har, deschizându-şi mintea şi inima prezenţei puterii dumnezeieşti.
Sfântul Părinte este de părere că multe erezii şi păcate îşi au originea atât în necunoaşterea cuprinsului Sfintei Scripturi, cât, mai ales, în greşita ei interpretare. Din această cauză, Sfântul Ioan Gură de Aur îndeamnă pe preoţi să călăuzească pe cititori, explicându-le Sfânta Scriptură, iar celor din urmă le recomandă să citească sfintele cărţi cu mare atenţie. „În acest fel este înlăturat pericolul de a cădea în greşeli, rămânând Sfânta Scriptură, aşa cum a fost dată, o carte de învăţătură veşnică” (Folosul citirii Sfintei Scripturi după Sfântul Ioan Hrisostom, în Revista teologică, Anul 1943, Nr. 1-2, p. 96).
Citirii și aprofundarea Sfintei Scripturi – o adevărată hrană duhovnicească
Sfânta Scriptură este o colecţie de cărţi ce se adresează tuturor credincioşilor în scopul „dobândirii vieţii veşnice”(Ioan 5, 39). De aceea Biblia este cea mai citită carte din toată literatura lumii şi tot din acest motiv Sfânta Scriptură este cartea cea mai recomandată atât preoţilor cât şi credincioşilor, deoarecefiecare poate face din paginile ei o adevărată hrană spirituală. Foarte interesant de notat este faptul că, vorbind despre hrana sufletului, Sfântul Ioan Gură de Aur subliniază că pasiunea pentru citirea dumnezeieştilor texte este adevărata hrană sufletească zilnică: „precum hrana aceasta (trupească), noi o pretindem în fiecare zi, tot aşa trebuie ca şi cuvintele credinţei pururea să le cerem, pururea să ne hrănim cu ele, pururea să le păstrăm în noi, pururea să medităm asupra lor, căci ele nu sunt o hrană obişnuită” (P.G., LXII, col. 559). Cu alte cuvinte, se poate spune că, ceea ce este hrana pentru trup, aceea este învăţătura cuvintelor dumnezeieşti pentru suflet. Citirea Sfintei Scripturi este „o necesitate naturală a sufletului omenesc. Acesta, ca şi corpul, are nevoie de o hrană proprie fiinţei lui” (Omilia XI la Facere), căci „după cum trupul are nevoie de hrană perceptibilă prin simţuri, tot astfel sufletul are nevoie de un îndemn zilnic şi de hrană duhovnicească” (Omilia 8 la Facere).
Dragostea pentru sfintele texte şi dorinţa de a le citi şi medita trădează de fapt un suflet iubitor de Dumnezeu şi sănătos din punct de vedere spiritual: „după cum foamea este o dovadă a sănătăţii trupului, tot astfel dragostea de cuvintele duhovniceşti este o dovadă a sănătăţii sufleteşti” (Omilia 2, 1 la Isaia). Prin urmare, lipsa de interes pentru cuvintele sfinte înseamnă foame şi pieire spirituală: „lectura Sfintei Scripturi este hrana sufletului, este podoaba şi siguranţa lui; dimpotrivă a nu asculta citirea Sfintei Scripturi înseamnă foame şi piere” (Omilia 2, 6 la Matei).
Într-adevăr, oricine poate ușor realiza că Biblia este o adevărată hrană sufletească pentru cel ce o caută şi o citeşte cu credinţă, căci aduce nespus de multe bunătăţi sufleteşti: „… De aceea, vă rog, să citim cu multă râvnă dumnezeieştile Scripturi. Dacă vom citi des cele scrise în ele, ne vom îmbogăţi şi cunoştinţele. Este cu neputinţă să rămâi fără de folos, când citeşti cu râvnă şi mult dor dumnezeieştile cuvinte. Dacă nu avem om, care să ne fie dascăl, atunci Însuşi Stăpânul, intrând de sus în inimile noastre, ne luminează mintea, ne lămureşte cugetul, face lumină în cele tăinuite, ne este dascăl al celor ce nu ştim” (Omilii la Facere, XXXV, I).
Sf. Scriptură - leac al bolilor sufleteşti
Deseori în omiliile sale, Sfântul Ioan Gură de Aur numeşte Sfintele Scripturi şi leacuri duhovniceşti, care tămăduiesc păcatele sufletului omenesc. De asemenea medicamente avem nevoie pentru a vindeca păcatele săvârşite, cât şi pentru a împiedica săvârşirea celor viitoare.
Sfântul Ioan, adânc cunoscător al sufletului omenesc, găseşte în Sfânta Scriptură leacuri pentru tămăduirea tuturor bolilor sufleteşti. Elîi prezintă pe autorii inspiraţi şi ca adevăraţi medici. Ei ştiu să stabilească cu înaltă înţelepciune diagnosticul şi să aplice cu multă pricepere medicamentul necesar; ştiu să înlocuiască dorinţele şi afectele imorale cu alte dorinţe şi afecte drepte şi nevinovate.Ei nu caută renume şi slavă personală; deşi diferiţi, nu sunt decât organele unui medic suprem, Iisus Hristos, Care vorbeşte prin gura lor (Omilii la Matei, LXXIV, 4). Accentuând foloasele religioase, morale şi sociale rezultate din această frumoasă îndeletnicire, Sfântul Ioan adresând un apel stăruitor creştinilor să citească Sfânta Scriptură, spune: „să ne apropiem deci cu dragoste de Cărţile Sfinte, că acest studiu perseverent risipeşte tristeţea, aduce bucurie, distruge viciul, înrădăcinează virtutea şi, în zgomotoasa vâltoare a activităţilor şi lucrărilor omeneşti, nu vă părăseşte în faţa valurilor acestei mări înfuriate. Valurile se desfac, iar voi plutiţi în pace, că aveţi cârmaci cunoaşterea dumnezeieştilor îndrumări, şi frământările lumii nu izbutesc să rupă cârma conducătoare”(Omilia II-a despre Eutropiu, 1).
Într-unul din comentariile sale la cartea Facerea, Sfântul Ioan este convins că nu este patimă sufletească sau trupească, din cele care supără pe oameni, care să nu-şi poată găsi leacul în Sfânta Scriptură. Folosul despre care vorbeşte Sfântul Ioan este mare, câştigul este nemăsurat, căci aceste cărţi divine sunt o comoară cu tot felul de medicamente. „De vei cădea în oarecare ispite, aici vei găsi o mare mângâiere. De cumva vei cădea în păcate, tot în această carte vei găsi mii de leacuri. De vei ajunge în sărăcie sau în strâmtorare, uitându-te în această carte, vei vedea multe limanuri de scăpare. De eşti drept, multă siguranţă găseşti în ea, iar de eşti păcătos, multă mângâiere (Omilii la Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, XVIII).
Prin multa cugetare asupra dumnezeieştilor Scripturi, se poate opri orice atac al vicleanului demon. „Când ne vede că studiem mult cărţile duhovniceşti, nu numai că nu ne atacă, dar nici nu îndrăzneşte să caute la noi, pentru că ştie că încercarea lui e zadarnică şi că îndrăzneala se întoarce pe capul lui” (Omilii la Facere, XXXVII, I).
Meditarea la cuvintele Scripturii îl fereşte pe creştin de laţurile diavolului
Sfântul Ioan, vorbind credincioşilor săi despre valoarea pnevmatică a Sfintei Scripturi, ţine să scoată în evidenţă faptul că „într-o casă în care se găseşte Sfânta Scriptură nu îndrăzneşte nici diavolul să intre” (P.G., 59, 38). În alt loc spune că, văzând vrăjmaşul vieţii noastre – diavolul – o mare râvnă pentru preocupările spirituale, nu numai că nu ne va ataca, „dar nu va îndrăzni nici să ne privească, ştiind că uneltirile lui vor fi zadarnice, iar loviturile cu care va cuteza să atace vor cădea asupra lui” (Omilii la Facere, XXXVII, I).
Mare câştig sufletesc aduce lectura atentă a Sfintei Scripturi
Prezentând concepţia sa despre Sfânta Scriptură, ca mijloc de perfecţionare morală, Hrisostom o redă în termeni oratorici, spunând că ea întăreşte curajul, răcoreşte şi odihneşte sufletul mai bine decât umbra unui frunziş bogat pe un călător ostenit de oboseala drumului. Ea este pavăza de apărare împotriva păcatelor şi poartă de intrare în Împărăţia cerurilor. Sfânta Scriptură oferă credincioşilor şi exemplul drepţilor şi al sfinţilor, care au îndeplinit voia lui Dumnezeu, constituind astfel şi un puternic stimulent pentru creştinul dornic de progres moral. Sfântul Ioan precizează că ea ne face cunoscută viaţa creştinilor din timpurile apostolice, aceasta ajutându-l pe creştin să-şi îndrepte şi să-şi transfigureze viaţa luând ca pildă de urmat pe Sfinţii Apostoli, pe mucenicii, cuvioşii sau cei care au trăit cucernic în Hristos. (Omilii la Facere, omilia XI, IV).
Sfânta Scriptură ne luminează viaţa, ne înalţă duhovniceşte, previne primejdiile, ne scapă de gândurile rele şi mută cugetul spre cer: „Luaţi în mâini dumnezeieştile cărţi şi primiţi cu râvnă folosul cuprins în ele. Mare este câştigul ce ni-l dau ele! Mai întâi, prin citirea Scripturilor, ni se îmbogăţeşte limba; apoi sufletul se întraripează şi se înalţă; se luminează cu lumina Soarelui dreptăţii; scapă totodată de vătămarea gândurilor rele şi se bucură de tihnă şi linişte multă. Ceea ce este hrana trupească pentru menţinerea tăriei noastre trupeşti, aceea este pentru suflet citirea Dumnezeieştilor Scripturi. Este hrană duhovnicească; întăreşte cugetul, face puternic sufletul, îl face mai tare şi mai înţelept şi nu-l lasă să alunece spre patimi ruşinoase; îi dă aripi uşoare şi, ca să spun aşa, îl mută în cer. Să nu dispreţuiţi, vă rog, un câştig atât de mare! Când suntem acasă, să ne sârguim să citim cu luare aminte Dumnezeieştile Scripturi; iar când suntem aici, în Biserică, să nu ne cheltuim timpul stând la taifas şi vorbind deşertăciuni, ci să ne îndreptăm gândurile noastre pentru cele ce am venit, să fim cu luare aminte la cele ce se citesc, ca să plecăm acasă cu mai mare câştig. Dacă e vorba să veniţi aici ca să vă pierdeţi timpul vorbind vrute şi nevrute, fără să plecaţi acasă cu vreun câştig, atunci ce folos? Nu-i, oare, o prostie ca aceia care se duc la iarmaroacele cele lumeşti să se silească să ia din iarmaroc la întoarcerea acasă tot ce le trebuie şi să dea bani pentru ce iau, iar cei care vin la iarmarocul acesta duhovnicesc să nu-şi dea nici o silinţă să ia ceva din cele ce le sunt de folos, să le pună în suflet şi aşa să se întoarcă acasă? Şi asta mai cu seamă când n-au nici nevoie să cheltuiască bani, ci le trebuie numai râvnă şi minte încordată” (Omilii la Facere, omilia XXIX, II).
În omiliile sale la cartea Facerea, Sfântul Părinte prezintă Scriptura ca pe un mare bun şi evidenţiază câştigul duhovnicesc ce rezultă din lectura ei: „Mare bun este citirea dumnezeieştii Scripturi. Aceasta face sufletul înţelept, înalţă cugetul la cer, îl face pe om plăcut, îl determină să nu-şi lege sufletul de cele prezente, ci face cugetul nostru să trăiască mereu acolo sus şi să săvârşim toate privind la răsplata Stăpânului şi cu mare înfrânare să ne îndreptăm spre faptele virtuoase” (Omilia XXXV, 1 la Facere).
Aprofundarea Sfintei Scripturi ne ajută la transfigurarea vorbirii
Folosirea îndelungată a Bibliei îl ajută pe credincios să ajungă la fericita stare de a-şi transfigura graiul într-o astfel de măsură, încât să capete îndemânarea de a reproduce, ori de câte ori e necesar, cuvintele Domnului, iar în graiul său să răsune graiurile profeţilor şi a sfinţilor autori. Scriptura îi devine ca un sfetnic desăvârşit ce îi şopteşte în minte şi inimă adevăratele soluţii pentru problemele sau nedumeririle vieţii. Astfel, îşi orânduieşte viaţa după cuvintele Bunului Mântuitor, întărindu-se duhovniceşte neîncetat şi urcând treaptă cu treaptă scara virtuţilor, până când se va bucura din belşug de splendoarea păcii şi a bucuriei din viaţa viitoare, în comuniune veşnică cu Hristos a Cărui cuvinte le-a cunoscut, le-a aprofundat, le-a purtat în inimă şi le-a păzit.
Sf. Scriptură are și o valoare cultural-educativă de neîntrecut
Superioritatea Sfintei Scripturi şi valoarea sa cultural-educativă au fost recunoscute direct sau indirect de către umanitate. Scopul ei principal este de a ne arăta căile prin care putem să ne mântuim sufletul, scopul esenţial al omului pe pământ. Prin lectura ei, sufletul se înalţă către Dumnezeu, se purifică, îşi găseşte echilibrul întregii sale vieţi şi capătă mântuirea sufletească. De aceea Sfântul Ioan Gură de Aur o prezintă ca pe o comoară celor ce doresc să o cerceteze cu de-amănuntul, căci cuprinde o mare bogăţie de idei: „comoară duhovnicească, ce se împarte şi niciodată nu se cheltuieşte, îmbogăţeşte pe toţi şi cu nimic nu împuţinează, ci dimpotrivă, creşte. După cum dacă ai putea lua puţin de tot dintr-o comoară de aur, te-ai îmbogăţi mult, tot aşa e şi cu dumnezeiasca Scriptură; într-un text scurt poţi găsi multă putere de gândire, bogăţie nespusă. Aşa e natura acestei comori! Îmbogăţeşte pe cei ce o primesc şi nu se împuţinează niciodată, că izvorul Duhului Sfânt revarsă comoara aceasta!” (Omilii la Facere, omilia XVI, I).
În Sfânta Scriptură, totul a fost scris cu un scop, nu există nimic care să nu fie spus cu un scop şi „care să nu aibă ascuns mare folos” (Omilii la Facere, omilia XXVIII, IV). Despre Cartea Iov zice că este o adevărată consolare în ispitele şi încercările vieţii, iar în Omiliile sale despre pocăinţă precizează:„Întăritoare şi odihnitoare este citirea dumnezeieştilor Scripturi pentru sufletele cuprinse de tristeţe. Citirea dumnezeieştilor Scripturi alungă din sufletul nostru tăria şi fierbinţeala durerii şi ne mângâie mai dulce şi mai plăcut ca umbra” (Omiliile despre pocăinţă, omilia a patra).
Conchizând, putem spune că Sfânta Scriptură este cartea religioasă a creştinilor pentru creştere spirituală şi morală, pentru mântuire. Fiindcă mântuirea depinde de împlinirea poruncilor dumnezeieşti iar acestea sunt cuprinse în Sfânta Scriptură, este foarte important ca printre preocupările creştinilor de zi cu zi să se numere şi aceea de a citi din Scriptură. Aceasta s-a străduit Sfântul Ioan Hrisostom să arate în omiliile sale când a vorbit despre Sfânta Scriptură şi folosul sufletesc al citirii ei atente.