În fiecare an, la data de 5 august, cinstim pe Sfântul Ioan Iacob Românul de la Hozeva (1913-1960), unul dintre cei mai iubiți părinți ai zilelor noastre, care s-a nevoit 24 de ani în Țara Sfântă, atât pe Valea Iordanului, cât și în pustiul Hozeva.

Născut în satul Crăiniceni din județul Botoșani cu numele de botez „Ilie”, într-o familie de buni credincioși, a ajuns orfan de mamă la șase luni de la naștere, rămânând în grija bunicii, Maria Iacob. Trei ani mai târziu va pierde și pe tatăl său, iar șapte ani mai târziu și pe bunica sa, rămânând astfel în grija unchiului său.

În anul 1933 intră ca viețuitor la Mănăstirea Neamț, iar la 8 aprilie 1936 este tuns în monahism, primind numele „Ioan”. În luna noiembrie a aceluiași an va merge într-un pelerinaj în Țara Sfântă, unde se va nevoi în obștea Mănăstirii „Sfântul Sava” de lângă Bethleem. În anul 1947 este hirotonit preot în Biserica Sfântului Mormânt, apoi numit egumen la schitul românesc de la Iordan. După cinci ani de ascultare se retrage în pustiul Hozeva, unde se nevoiește opt ani în peștera „Sfânta Ana”.

La vârsta de 47 de ani, în anul 1960, se mută la Domnul, fiind înmormântat în peștera în care s-a nevoit. După 20 de ani, la 8 august 1980, s-a aflat întreg în mormânt. La 15 august același an, moaștele sale au fost duse la Mănăstirea „Sfântul Gheorghe Hozevitul”, unde se află în biserică alături de celelalte sfinte moaște.

În anul 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat, adică l-a trecut în rândul sfinților, cu data de prăznuire 5 august, ziua mutării sale în cereștile lăcașuri.

„Singurul lucru din lume

Este mântuirea mea,

Dacă eu nu văd de dânsa,

Cine altul va vedea?”

(fragment din „Paza sufletului”)

Bucură-te părinte Ioane, mult nevoitorule!