Câte dintre momentele noastre de viaţă nu sunt legate de minunatele nopţi ale bocancilor primitori de daruri, asemeni celor trei pungi de galbeni care scot din păcat fetele tatălui sărăcit de furtuni! Generaţia noastră, nici prea bătrână să fie tristă, nici prea tânără, ceea ce o face melancolică, a crescut cu banane puse între hainele din dulap să se coacă, cu portocale - două, maximum - în bocanci, ca nişte monezi de schimb cu cerul. Doamne, câtă vreme am crezut că portocalele sunt albastre!... Ciocolata noastră cu gust de lemn dulce, vanilia din mireasma bunicii, carbidul cu bubuieli în casa scării, tristeţea părinţilor că nu ne pot oferi mai mult... Trasul cu ochiul de pe pervazul somnului pe pervazul ferestrei, să-l surprindem pe Moş cu sania lui şi inconştienta noastră bucurie a doua zi, la şcoală, povestind despre daruri! Toate acestea ne-au făcut copii mari, tineri răbdători, fii ai unor părinţi tandri, în ciuda sărăciei şi disconfortului legat de calorifere reci şi tăieri de curent.

Mă uit la copiii noştri. Au mai mult, unde se poate, mai strălucitor. E clar ca lumina că pentru ei portocalele sunt portocalii - nici nu se putea altfel! -, ciocolata tronează din abundenţă în galantare de supermarketuri, vitrine şmecherite de ambalaje lucitoare. Descarcă filme şi colinde cu aceeaşi distanţare de cultura vie, dătătoare de viaţă. Poate că braţele noastre nu mai sunt la fel de tandre ca ale părinţilor şi bunicilor noştri, poate prea ades e mai importantă nota de la şcoală decât bucuria lor de a şti cele cu adevărat importante pentru mântuire. Poate că nu reuşim să-i mai surprindem cu nimic, cred poate că li se cuvine totul - căşti şi Ipod-uri, blugi şi tricouri, laptopuri şi Iphone-uri. Doamne, de ar mai crede că portocalele sunt albastre ori ciocolata e din lemn dulce!...

Preoţia noastră creştină poartă spre cer dragostea oamenilor! Fie-i îngăduit preotului ce vă scrie în fiece duminică pe hârtie să vă scrie pe tabla de carne a inimii: Nu vă temeţi! Hristos cu noi, nimeni împotriva noastră! Primiţi în colţul de bucurie al inimii surâsul hâtrului Bătrân Nicolae, care ne ţine cu dragostea lui. Nu uitaţi că Duminicile ni le-a dăruit Dumnezeu şi să ne îmbrăţişăm cu drag, să nu ne cuprindă frigul singurătăţii şi tristeţea fară de sfârşit. Din cer, Dumnezeu şi Sfântul Nicolae! Din ţărână, cei dragi! De lângă noi, cei iubiţi! Nu suntem singuri!

(Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula, Ce va da omul în schimb pentru sufletul său?..., Editura Agnos, Sibiu, 2013, pp. 179-180)