Era în anii grei de război civil. V. P., pe atunci adolescentă, se afla în grădina casei şi un ţăran a aţintit puşca asupra ei. În acele timpuri, toţi ţăranii din Rusia se răzbunau pe moşieri. Tânăra, tremurând toată, şi-a strâns mâinile la piept şi, cu multă convingere şi nădejde, s-a rugat:

– Părinte Nicolae, sfinte episcope al lui Hristos, ajută-mă, apără-mă!

Şi, ce a urmat? Ţăranul a aruncat departe arma de foc şi a zis:

– Ieşi de aici chiar în clipa aceasta, să nu te mai văd!

Tânăra a alergat acasă, şi-a luat câteva lucruri, a pornit  spre gară şi a plecat la Moscova. Acolo, familia i-a găsit un loc de muncă.

Au trecut câţiva ani. Într-o zi, cineva a sunat la uşă. Vecinii au deschis și au dat peste un ţăran firav, tremurând din toate încheieturile. A întrebat dacă V.P. locuia acolo. Ei au răspuns afirmativ şi l-au poftit să intre, după care s-au dus să o cheme.

Când a venit, el a căzut la picioarele ei şi, plângând, a început să-i ceară iertare. Ea era nedumerită. Nu-l recunoștea și nu ştia ce să facă.

– Matuşka V.P., nu mă mai știi? Eu sunt cel ce voia să te ucidă. Am ridicat puşca, te-am aţintit şi, chiar în momentul în care am vrut să trag asupra ta, am văzut că în locul tău era Sfântul Nicolae. Nu puteam trage în el.

A făcut din nou plecăciune.

– Am fost bolnav multă vreme şi am hotărât să pornesc în căutarea ta. Am venit pe jos de la ţară.

Ea l-a adus în camera ei, l-a liniştit şi i-a spus că i-a iertat totul. I-a dat să mănânce şi i-a dăruit haine curate.

Atunci, țăranul i-a mărturisit că poate muri liniștit. Deodată l-a cuprins o slăbiciune şi s-a întins pe jos. V.P. a chemat un preot. Omul s-a spovedit şi a primit împărtăşania. Câteva zile mai târziu, a adormit cu pace în Domnul. Ce mult l-a plâns ea...