În vremea aceea, moartea bântuia fața pământului și oamenii erau răpiți dintr-odată în chip jalnic, părăsind viața aceasta. Atunci un prieten al cuviosului, pe nume Grigorie, l-a întrebat pe dreptul, zicând: „Rogu-mă, părinte, de unde ne-a venit nouă o asemenea moarte, spune-mi mie, preacinstite.” Iar el i-a răspuns lămurit și a zis: „Prin fire, fiule, mult L-am amărât pe nemuritorul Dumnezeu, nefăcând voile Lui și de aceea a adus asupra noastră secera aceasta. Căci este scris că neascultarea este moarte. Ce să mai spun că ieri am văzut un Bărbat înfricoșat și Acesta, amenințând pământul, zicea: «Eu pe desfrânații, și pe adulterii care sunt în tine, și pe bețivi și cei lacomi cu pântecele, și pe iubitorii de arginți, și pe cămătari, și pe clevetitori, și pe osânditorii care sunt în tine...» Și simplu, la sfârșit de tot, a adăugat și acest cuvânt: «Eu pe cei ce lucrează păcatul sodomit îi pierd», așadar, acum, fiule, dacă nu L-am mânia pe Făcătorul și hrănitorul nostru, nu am fi aruncați într-o asemenea pedeapsă. O, câte altele a mai spus pe care acum nu puteți să le auziți, căci a unit amenințare cu amenințare și seceră cu sabie, ca să ne secere pe noi aprig, fiindcă pocăință nu este întru noi, dar nici îndreptare, căci mult se roagă și Maica Lui cea slăvită și un alt episcop pleșuv, dar nu L-a convins să amâne pedeapsa, ci zicea și aceasta către ei: «Nu cumva voi sunteți mai milostivi decât Mine sau vă doare mai mult decât pe Mine? Dar M-am mâniat și nimeni nu Mă caută, toți se întorc de la cinstitele Mele cuvinte și nimeni nu se lipește de Mine.»

Zice bărbatul acela către cuviosul: „Cum vezi, părinte, lipsește poporul, dar cei mai mulți sunt stăpâniți de boli și suferință, prin urmare, în ce chip și boala s-a abătut asupra noastră?”

Răspuns-a și bătrânul, zicând: „Fiule, este scris despre cei bolnavi: i-ai doborât pe ei când s-au înălțat”[1] și despre cei virtuoși care nu sunt bolnavi iarăși este scris: „Cel ce vindecă pe cei zdrobiți cu inima și Cel ce leagă rănile lor”[2], căci dacă pe Pavel, marele luminător și Apostol, nu l-a cruțat, ci i s-a dat lui un înger al satanei ca să-l pedepsească pentru a nu se mândri din pricina mulțimii descoperirilor, nouă, păcătoșilor cum nu ne va fi dat satana însuși, până ce vom învăța să ne smerim, căci nu ne este de ajuns că suntem păcătoși, ci mai suntem și plini de slavă deșartă. Căci este scris tot ceea ce este înalt la oameni este spurcăciune la Dumnezeu”[3].

A răspuns bărbatul și îi zice lui: „Dar ce este, părinte, că am văzut diferiți prunci zăcând pentru multă vreme și munciți de boli cumplite, oare ce înălțare au pruncii, că i-a doborât pe ei Dumnezeu ca să nu se înalțe? Căci ce înălțare poate cineva bănui la niște prunci?”

Zice către el bătrânul: „În faptul că s-a înmulțit păcatul părinților, sunt pedepsiți pruncii lor, pentru ca măcar așa să înțeleagă părinții, că pruncii, fiind fără de păcat, sunt zdrobiți înaintea ochilor lor, amintindu-le și spunându-le lor că iată, a dat pe dinafară mulțimea păcatelor voastre și s-a revărsat asupra voastră, acum deci, pocăiți-vă și veniți-vă în simțiri, fiindcă fiii voștri sunt zdrobiți ca să vă amintească vouă.”

Zice iarăși Grigorie: „Atunci cum este scris că unul nu va mai primi osânda sau dreptul altuia?”[4].

Zice bătrânul: „Pruncii chiar dacă aici sunt cheltuiți pentru hula și păcatul părinților, totuși în veacul viitor vor primi cununi și răsplată veșnică și aceasta nu îi va vătăma pe ei cu nimic, la Judecata lui Dumnezeu fiecare va primi după faptele lui, chiar dacă aici judecățile lui Dumnezeu sunt iconomisite altfel.”

„Vezi că păcătuiesc oamenii și Dumnezeu lovește viile și brazdele lor, iar dacă nu se pocăiesc, lovește dobitoacele lor și dacă nici atunci nu se pocăiesc, atunci îi lovește pe slujitorii săi dacă au, iar dacă nici așa nu își vin în simțiri, atunci lovește pe fiii lor, care nu au nedreptățit cu nimic, dând boldul acesta oamenilor care dorm mult în grijile cele pământești, pentru ca măcar așa să se socotească pe ei înșiși păcătoși și să se întoarcă la pocăință. Căci mulți sunt păcătoși și din pricina nesfârșitelor griji ale nenorocitei vieți nu cunosc dacă au fărădelegi, ci îngrijindu-se numai de cele pământești, nu poartă deloc de grijă de sufletele lor, de aceea Dumnezeu lovește pe mulți nevinovați, încununându-i pe ei pentru lovitură, ca astfel să-i trezească și să-i facă să vină la simțirea propriilor păcate pe cei care dorm mult, și dacă nici așa nu se pocăiesc, atunci vor primi pedeapsa fără nici o iertare în Ziua Judecății. În aceasta, așadar, cunoaște, o, fiule, că atunci când părinții păcătuiesc, copiii lor sunt loviți înaintea lor, ca măcar așa să ajungă la simțirea că pentru păcatele lor suferă copiii lor și să se sârguiască spre pocăință.

(Din Viața Sfântului Nifon, tradusă după originalul grec, în curs de publicare la Editura Doxologia)

[1] Ps. 72, 18.

[2] Ps. 146, 3.

[3] Lc. 16, 15.

[4] Aluzie la Iez. 18, 2.