Sfântul Paisie de la Neamț: „Cuvinte și scrisori duhovnicești”
Într-o lume în care textul scris e folosit tot mai mult ca un pumn de noroi, bun pentru a-l împroșca pe celălalt, a ne întoarce la Scrierile Sfinților este poate drumul spre Restaurarea Sacralității Cuvântului.
De pretutindeni și în fiecare zi suntem asaltați de o avalanșă de titluri și autori care își dispută întâietatea în biblioteca noastră personală, pe criterii mai mult decât îndoielnice. Cumpărăm o carte pentru că ne-au recomandat-o prietenii, vecinii, pentru că e subțire, ieftină, pentru că ne trebuie la servici. În acest hățiș de oferte și alegeri mai mult sau mai puțin întâmplătoare, Scrierile Sfinților ne oferă, încă, o garanție de valoare autentică și perenă.O astfel de scriere o reprezintă corespondența Sfântului Paisie de la Neamț (Paisie Velicikovski, 1722-1794), apărută în colecția „Călăuze Duhovnicești”, la editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în 2010, sub titlul „CUVINTE ȘI SCRISORI DUHOVNICEȘTI”.
Autodidact și cărturar de anvergură, monah desăvârșit pe drumul sfințeniei, format în patria sa natală, Ucraina și mai apoi în Muntenia și Athos, stareț al mănăstirilor moldovene Dragomirna, Secu și Neamț în a doua parte a vieții, Paisie Velicikovski a rămas în Istoria Bisericii Ortodoxe nu numai ca un traducător de elită al Filocaliei, dar și ca un mare duhovnic și povățuitor, atât al monahilor cât și al laicilor, viețuitori în propria sa obște, apropiați ei sau trăitori de departe. Întocmai ca un nou Apostol Pavel, el și-a povățuit ucenicii din toată lumea ortodoxă pe calea cuvântului scris, purtător de mângâiere și sfat duhovnicesc. Aceste scrisori, păstrate în cea mai mare parte pe teritoriul Republicii Moldova, dar și la Mănăstirea Neamț și în Bibliotecile Academice din Sankt Petersburg și Moscova, au făcut obiectul unui studiu cu adevărat impresionant, întins pe ani de zile, al doamnei cercetător VALENTINA PELIN, de la Academia Republicii Moldova. Ca rezultat al acestui studiu, au apărut două volume de scrisori și cuvinte de învățătură ale Sfântului Paisie, în selecția, alcătuirea și traducerea din slavonă în română a distinsei cercetătoare. Prima ediție a apărut în 1998, vol. I și 1999, vol.II, pe teritoriul Republicii Moldova, la Tipografia Centrală din Chișinău. Editurii Doxologia din Iași îi datorăm o a doua ediție, tot în două volume din 2010.
Este vorba în fapt de o culegere de nouăsprezece scrisori, adresate altor stareți ruși, dar mai cu seamă, propriilor ucenici, monahi simpli aflați pe calea înduhovnicirii, in alte lăcașuri decât Neamțul, cum ar fi Dragomirna, Secu, sau pur și simplu aflați la seceriș la metocul Necșani.
Povățuirea către măicuțe își găsește și ea locul în scrisoarea către maica Nazaria, coborâtă din pustnicia aducătoare de liniște din Ceahlău spre a deveni egumenă și purtătoare de grijă a obștii de maici de la Văratec, sau în cea destinată Mariei Petrovna Protasieva, egumena mănăstirii de maici de la Arzamas, Rusia. Între corespondenții Sfântului Paisie, găsim și înalte fețe bisericești sau domnești, cum ar fi egumenul schitului Țibucani, Theodosie, devenit apoi arhimandrit al sihăstriei Sofroniev, sau domnitorul Moldovei, Constantin Moruzzi. Indiferent de destinatar, starețul Paisie folosește același ton blând de părinte, bun cunoscător și grabnic înțelegător al tuturor neputințelor prin care trec iubitorii de Dumnezeu. Tonul său și curgerea lină a povețelor sunt surprinse într-o traducere de excepție realizată de Valentina Pelin, într-o limbă română perfect accesibilă cititorului contemporan, deși păstrând ușoare nuanțe arhaice inerente textului.
Scrisorilor li se adaugă în ediția de față și alte câteva texte de o însemnătate inestimabilă, atât pentru teologi, cât și pentru istorici ai culturii monastice, cum ar fi Așezămintele de la Dragomirna (1763) și Secu (1778), Alcătuirea despre Rugăciunea Minții (1770), completată de Adeverirea pentru Rugăciunea Minții (1793).
Lingviștilor li se oferă și lor un material uriaș de studiu prin scrisorile adresate lui Theodosie și prefața la ediția din 1812 a „Cărții lui Isaac Sirul”, în care starețul Paisie își descrie pe larg metodele de traducere și soluțiile găsite pentru pasaje aparent intraductibile. Regretăm din acest punct de vedere varianta incompletă a Prefeței la Cartea lui Isaac Sirul reținută pentru această ediție, pe considerentul că toate observațiile făcute de starețul Paisie despre limbile slavonă și greacă, printr-o analiză comparativă, ar fi interesat doar un număr redus de specialiști. Varianta completă ar fi fost totuși, un regal de informație de mare valoare pentru specialiști și ar fi ușurat considerabil drumul novicilor care se apropie de opera marelui stareț strict din punct de vedere filologic.
Acest mic neajuns este însă pe deplin compensat de generoasele note de subsol care însoțesc fiecare text, note abundând în detalii privind istoricul scrisorii respective, numărul de copii, atât în slavonă cât și în română, precum și locațiile lor, un gest de adevărat altruism intelectual al doamnei Valentina Pelin care, furnizează în felul acesta informații de o valoare inestimabilă cercetătorilor aflați la început de drum. În plus, în anexa volumului 2, descoperim atașate „Cronica zilelor din preajma și de după adormirea întru Domnul a Starețului Paisie (4 octombrie-13 decembrie 1794)”, precum și un „Cuvânt de laudă” adus marelui stareț, la un an de la încheierea pelerinajului său pământesc, de către apropiatul și preaiubitul său ucenic, dascălul Isaac.
Ediția poartă girul domnului profesor academician Virgil Cândea, care semnează prefața primului volum și postfața celui de-al doilea. Realizarea în condiții grafice excepționale, precum și tehnoredactarea fără cusur pun o dată în plus în valoare textul. Toate materialele selectate sunt relativ autonome, fiind vorba de scrisori și cuvinte de învățătură concepute de Starețul Paisie, în ani și locuri diferite. Astfel, nu există practic o ordine de lectură obligatoriu consecutivă, cititorul putând să-și aleagă cu ușurință ceea ce dorește să citească și în ce ordine. Regretăm doar, lipsa oricărei ilustrații pe tot parcursul textului, imagini care ne-ar fi ajutat să vizualizăm mai bine destinațiile acestor scrisori și ar fi dat un plus de culoare cărții.
Doamna cercetător Valentina Pelin, academicianul Virgil Cândea și editura Doxologia au făcut prin această ediție un serviciu uriaș Culturii Române care, prin efortul lor reunit, își recuperează un sector strălucitor de istorie și cultură monahală din veacul al XVIII-lea. O carte care va reprezenta un neprețuit instrument de lucru pentru specialiștii din diverse domenii (teologie, ligvistică, istoria culturii), dar mai cu seamă O CARTE PENTRU SUFLET, pentru fiecare suflet căutător în pustiul lumii moderne de povață și mângâiere.
Într-o lume în care, textul scris e folosit tot mai mult ca un pumn de noroi, bun pentru a-l împroșca pe celălalt, a ne întoarce la Scrierile Sfinților este poate drumul spre Restaurarea Sacralității Cuvântului.
Paginile dedicate cărții pe saitul Editurii DOXOLOGIA
