La Editura Doxologia a apărut lucrarea "Sfântul Paisie şi ucenicii lui în Sfântul Munte şi în Mănăstirea Simonopetra", autor Ieromonah Theologos Simonopetritul. Traducerea din limbile greacă veche şi neogreacă precum şi prezentarea lucrării, pe care o redăm în cele ce urmează, sunt realizate de Ieromonah Nathanael Neacşu.

"Scrierea Părintelui ieromonah Theologos, întemeiată pe manuscrise din arhiva Mănăstirii athonite Simonopetra, vine să întregească şi să confirme mărimea fenomenului spiritual din sec. al XVIII-lea ce are ca factor principal persoana harismatică a Stareţului Paisie Velicikovski. Publicată  în cadrul unei sesiuni de comunicări ştiinţifice dedicată Mitropolitului Macarie al Corintului – un apropiat al Cuviosului Paisie -, aceasta prezintă figura duhovnicească a Stareţului Paisie Velicikovski, aducând nou, pe de o parte, informaţii mai puţin cunoscute cu privire la viaţa sa din Sfântul Munte – în special aşezarea pentru puţin timp în Mănăstirea Simonopetra – iar pe de altă parte referinţe ce au în vedere legătura duhovnicească dintre acesta şi Sfântul Macarie al Corintului în ceea ce priveşte activitatea editorial – duhovnicească filocalică.

După ce precizează subiectul pe care doreşte să îl analizeze şi sursele folosite pentru tratarea acestuia, autorul studiului începe prin a prezenta viaţa ascetică a Cuviosului Paisie  şi preocuparea sa intensă de a cerceta şi studia scrierile Părinţilor filocali. Aşadar, întreaga lui viaţă duhovnicească gravita în jurul căutării, cercetării şi traducerii de texte (manuscrise) ale Părinţilor, texte al căror conţinut îl vor fi ajutat şi inspirat pe Cuviosul Paisie pe tot parcursul vieţuirii sale monahale.

Cum bine se ştie, fapt menţionat şi de autorul studiului, Cuviosului Paisie a avut drept ţel viaţa ascetică monahală, urmând părinţilor monahi de altădată. Pentru a înfăptui acest scop, Cuviosul Paisie îşi părăseşte meleagurile natale şi vine în ţinuturile patriei noastre, trăind sub îndrumarea vestitului stareţ Vasile de la Poiana Mărului , pentru ca, apoi, să meargă în Sfântul Munte. Aici, după multe încercări şi ispite, este tuns în schima monahală şi primeşte hirotonia în preot  în anul 1758. Ieromonahul Paisie devine vestit în tot Sfântul Munte pentru chipul vieţuirii sale duhovniceşti.

Dincolo de atenţia desăvârşită pe care o acorda vieţii ascetice, cuviosul Paisie nutrea o „sete nestăvilită pentru înţelepciunea părinţilor”. A învăţat limba greacă pentru a putea să citească textele Părinţilor în original. Dorinţa sa era aceea de a organiza o şcoală ascetico-filologică care să traducă în limba sa maternă cât mai multe scrieri duhovniceşti păstrate în mănăstirile Sfântului Munte.

Tot în această primă parte a lucrării, Părintele Theologos arată strădaniile Cuviosului Paisie de a obţine şi a afla cât mai multe manuscrise ale Sfinţilor Părinţi, dar şi corespondenţa şi legătura pe care acesta a avut-o cu Mitropolitul Macarie al Corintului privitoare la activitatea editorială filocalică a acestuia din urmă. În acest sens, aflăm că, graţie ostenelii Sfântului Macarie, văd lumina tiparului foarte multe scrieri patristice (publică la Veneţia 36 de cărţi ale părinţilor).Tot el este cel care realizează colecţia de scrieri duhovniceşti numită Filocalia, dorind să publice treptat lucrările părinţilor nevoitori neptici, pentru a fi salvate de la „pieire şi uitare”.

Venit în Moldova, Cuviosul Paisie continuă susţinut lucrarea de copiere şi traducere a textelor Părinţilor, văzându-şi împlinit visul său din tinereţe de a întemeia o şcoală ascetico-filocalică. În privinţa acestui fapt , avem mărturie, după cum evidenţiază autorul , numărul impresionant de manuscrise (aproximativ 300) ce se aflau în Biblioteca Mănăstirii Nemţ pe la anul 1905 şi numărul mare de copişti (aproximativ 40) ce lucrau, sub atenta supraveghere a stareţului Paisie, pe textele Sfinţilor Părinţi.

După cum precizează Părintele Theologos, prin activitatea sa filocalică şi prin întreaga sa vieţuire monahală, Cuviosul Paisie se arată a fi vrednic următor al marilor Părinţi ai Bisericii, fiind astfel şi înnoitorul tradiţiei ascetice şi isihaste monahale din Balcanii veacului al XVIII-lea.

În a doua parte a studiului, autorul are în vedere momentul aşezării cuviosului Paisie , dimpreună cu câţiva ucenici, în Mănăstirea Simonopetra. Părintele Theologos prezintă acest moment pe seama unui condice din arhiva mănăstirii, document din care reiese faptul că Sfântul Paisie, împreună cu 35 de monahi, au venit la 15 aprilie 1762 şi s-au stabilit în Mănăstirea Simonopetra, iar pentru că nu au putut rămâne, din pricina greutăţilor economice, au stat numai trei luni, apoi au plecat în Moldova.

Partea a treia a studiului, având drept temei şi izvor Codicele B din arhiva mănăstirii, evidenţiază momentul stabilii ucenicilor Cuviosului Paisie în Mănăstirea Simonopetra. În anul 1801 (decembrie), Ieromonahul Iachint, venit din Moldovlahia, a fost numit egumen al mănăstirii şi a rămas în această ascultare până la începutul anului 1805, când a fost nevoit să renunţe din cauza problemelor economice. Pentru a ajuta sfânta mănăstire şu obştea lui Iachint, intervine şi solicită ajutor Mitropolitului Veniamin Costachi, Sfântul Nicodim (Aghioritul), un apropiat al părinţilor vlahi din Mănăstirea Simonopetra şi un admirator al Cuviosului Paisie.

În următorul capitol al studiului, autorul trasează importantele momentw ale vieţii şi activităţii Sfântului Paisie, momente înfăţişate cronologic.. În anexă sunt prezentate trei scrisori folosite pentru argumentarea lucrării, una a Sfântului Nicodim către Mitropolitul Moldovei, Veniamin Costachi, o alta a unui ieromonah grec din Iaşi, ucenic al Sfântului Paisie Velicikovski, pe numele său Dorotei Voulismas, şi a treia, a Patriarhului Ecumenic Gavriil către comunitatea monahală a Sfântului Munte, referitoare la un anumit document de proprietate al Sfintei Mănăstiri Simonopetra. Scrisorile de la sfârşitul studiului sunt de asemenea importante pentru înţelegerea fenomenului duhovnicesc generat de marele ascet şi părinte din secolul al XVIII-lea, Paisie Velicikovski.

Urmare a celor de mai sus, considerăm binevenită lucrarea părintelui ieromonah Theologos, cu atât mai mult cu cât aceasta întregeşte nu numai planul studiilor referitoare la personalitatea duhovnicească a stareţului Paisie, ci aduce elemente de noutate privind biografia acestuia. După cum putem înţelege din acest studiu , dar şi din alte surse pe aceeaşi temă, viaţa Cuviosului Paisie reprezintă pentru toţi creştinii, nu numai pentru monahi, un model de nevoinţă ascetică şi de trăire duhovnicească. Prin felul său de vieţuire, Sfântul Paisie s-a arătat a fi un adevărat model de creştin, monah, păstor şi om de cultură, fiind iniţiatorul unei importante lucrări de traducere şi de editare a textelor Părinţilor Bisericii noastre. De asemenea din cuprinsul studiului înţelegem care era relaţia dintre Sfântul Paisie şi Mitropolitul Macarie al Corintului în ceea ce priveşte activitatea filocalică; care erau, în general, legăturile dintre călugării vlahi şi cei greci; care era statura duhovnicească a ucenicilor Sfântului Paisie (Ieromonahul Iachint cu obştea sa), precum şi anumite elemente care arată disponibilitatea şi dragostea pe care o arătau Ţările Române de a ajuta material Sfântul Munte Athos.”