Sfântul Voievod Ștefan cel Mare ‒ drumul spre sfințenie
Născut în secolul al XV-lea, numit bun, mare și sfânt, pentru faptele sale de milostenie și pentru iscusința cu care a condus țara, Sfântul Ștefan este cunoscut pentru felul în care a apărat credința și pentru multitudinea de biserici și mănăstiri zidite, ultima fiind Mănăstirea Dobrovăț din județul Iași.
Fiu al voievodului Bogdan al II-lea și al Doamnei Maria-Marina, Sfântul Ștefan a fost atras de iubirea Domnului încă din copilărie. A urcat pe scaunul Moldovei după o perioadă tulbure, și a domnit vreme de 47 de ani. A luptat pentru apărarea hotarelor țării și pentru păstrarea credinței, îndurând multe suferințe, precum moartea a patru copii și două soții, trădarea unor sfetnici și rana de la picior din lupta de la Chilia.
Aducând mulțumire Domnului și atunci când era biruit, a fost un om al pocăinței și al rugăciunii, purtând în toate bătăliile icoanele Mântuitorului, ale Maicii Domnului și ale Sfântului Ioan Botezătorul, împreună cu o Cruce. Însoțea rugăciunea cu postul și le purta de grijă celor săraci și bolnavi, iertându-și dușmanii. Urmând întru totul cuvântul duhovnicului său, Sfântul Daniil Sihastru, Sfântul Ștefan și-a cunoscut ceasul morții, chemându-și sfetnicii pentru ultimele povețe.
Înmormântat la Mănăstirea Putna, a fost plâns de întreg poporul, rămânând o icoană de lumină.
