Când ne apropiem de Taina Spovedaniei, trebuie să ne înfăţişăm cu frică, cu smerenie şi cu nădejde. Cu frică - aşa ca înaintea lui Dumnezeu, pe Care L-am mâniat cu păcatele noastre. Cu smerenie - datorită conştiinţei propriei păcătoşenii. Cu nădejde căci ne apropiem de Tatăl cel Iubitor de fii, Ce L-a trimis pentru răscumpărarea noastră pe Fiul Său, Care a luat păcatele noastre, le-a pironit pe Cruce Şi le-a spâlat cu preacuratul Său Sânge.

Să ne temem de ruşine în timpul spovedaniei şi de mândrie; mustrându-ne înaintea lui Dumnezeu în prezenţa unui martor, dobândim pace sufletească şi iertare.

Sfinţii Părinţi nu sfătuiesc să dăm amănunte despre latura senzuală a păcatelor ca, prin amintirea amănuntelor să nu întinăm simţămintele, ci să spunem simplu chipul păcatului, iar celelalte păcate, care aduc rușine de sine, trebuie să le explicăm mai amănunțit, învinuindu-ne pe noi înșine.

(Ne vorbesc Stareții de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, 2007, pp. 72-73)