Dumnezeu ne-a binecuvântat cu fete, ele trebuie să simtă ce înseamnă să fie iubite, valorizate şi preţuite de către tatăl lor.

Nu ştiu ce vârstă are fetiţa voastră, dar niciodată nu e prea târziu. Ea are nevoie de un tată. Nu îţi va spune pentru că tu eşti liderul şi cel care este de presupus să aibă iniţiativa într-o relaţie. Fetele învaţă de-a lungul vieţii, cât de răi pot fi bărbaţii, fie din auzite, fie chiar din experienţă. Figura luminoasă a tatălui, care protejează, ajută, mângâie şi zâmbeşte, le va ajuta să treacă prin viaţă cu speranţă şi încredere în bunătatea oamenilor.

Felul în care un tată se comportă cu fiica lui în copilărie dictează felul cum va vedea ea bărbaţii în întreaga ei viaţă. Tatăl va fi modelul de bărbat, cu toate imperfecţiunile sau valorile lui. Aşadar, o fetiţă nu are nevoie de jucării, hăinuţe, tehnologie, aparate, ci mai ales de prezenţa tatălui care se joacă cu ea, de timpul lui, de disponibilitatea sa de a fi acolo, atunci când un copil are nevoie. Fetiţele idealizează comportamentul tatălui şi vor căuta un soţ care să fie protector, bun şi deschis cu ele.

De asemenea, fetiţele tind să experieze nedreptatea, violenţa sau prejudecăţile obişnuite la adresa lor în şcoală şi între prieteni. Fericirea lor în căsnicie, mai târziu, depinde de chipul bărbatului pe care şi l-au zugrăvit în timpul copilăriei, în care tatăl are un rol fundamental, prin autoritate, protecţie şi înţelepciunea chivernisirii trebuirilor casei. Chipul tatălui are ceva auctorial, demiurgic şi dacă un tată va şti să guverneze treburile casei spre mântuirea tuturor membrilor ei, atunci întreaga viaţă a copiilor va fi – uneori inconştient – o căutare necontenită după armonia şi fericirea din sânul familiei, dacă ea a existat.

(după o idee a lui Perry Noble, www.christianpost.com)