Aşa cum pomului care nu are flori nici rod nu i se va arăta, tot aşa cel ce-şi cheltuieşte viaţa tinereţilor fără învăţătură şi fără dojană nu va avea la bătrâneţe cinste după vrednicie. Dar cum va fi învăţătura fără de supunere şi cum se va supune oare acela care a gonit ruşinea de la sine, rămânând fără ea?

Bună este sfiala şi povaţă nesmintită este ea către toate bunătăţile şi cine o va afla va fi iubit cum iubit de toţi este pruncul cel ruşinos. Pentru că luminat şi frumos mărgăritar e sfiala în faţă şi în cuvânt şi cu adevărat vestitoare bunei nădejdi se dovedeşte a fi. Pentru îndreptarea tinerilor este toiag, stricătoare răutăţilor, păzitoare foarte de aproape curăţiei, lauda cea încre dinţată a ştiinţei, păzitoarea slavei, lumina vieţii, scaun pentru faptele bune, podoaba firii şi calea a toată ştiinţa şi cinstea.

Ştim că cinstit lucru este a te teme de Domnul, a te supune părinţilor tăi şi a cinsti pe cei mai mari, a păzi curăţia, a se îndeletnici întru înţelepciune, a iubi nerăutatea; şi toate acestea ne sunt de folos dacă se împodobesc cu ruşinea.

(Povățuiri creștine pentru tineri, Colecție coordonată de Ignatie Monahul, Editura Anastasia, București, 2001, p. 87)