Femeia este menționată în Sfânta Evanghelie într-o postură considerabilă, chiar dacă nu se face o pomenire frecventă a ei. Cu toate acestea, Iisus Hristos echilibrează poziţia ei în societate, prin raport cu cea a bărbatului, acordându-i o valoare pe care adesea tradiţia ulterioară o neglijează.[1]

Atitudinea femeilor la Crucificare şi apoi la mormântul Domnului învăluie evenimentele acestea într-o aură de iubire, de curaj şi de jertfelnicie, care pune oarecum în umbră atitudinea ucenicilor. Sfântul Ioan Gură de Aur, spune: „femeile priveau cele ce se petreceau; femeile care suferiseră alături de El, care plânseseră pentru El. Uită-te cât de mare e stăruința lor! I-au urmat slujindu-L și au fost de față în mijlocul primejdiilor. De aceea au și văzut totul: cum a strigat, cum și-a dat sufletul, cum s-au despicat pietrele și toate celelalte”.[2]

Ele sunt cele care primesc de la îngeri vestea Învierii lui Iisus şi porunca de a merge la ucenici şi a le spune că El „s-a sculat din morţi”. Sfântul Evanghelistul Luca adaugă chiar că au fost „înspăimântaţi” de femeile care le aduseseră vestea cea bună (24, 22). Mai puţin credincioşi decât femeile, ei mărturisesc acest lucru „străinului” pe care îl întânlnesc pe drumul Emausului.[3]

Maria Magdalena, această mironosiţă bărbătoasă căreia Iisus îi scoate şapte duhuri din fiinţa ei şi o face cea mai aprigă apărătoare a creştinismului şi mărturisitoare a lui Hristos, plângea la mormânt când celelalte femei plecaseră. Ea căuta trupul Domnului, însa mormântul era gol. Apoi întâlneşte pe cineva la mormânt şi credea că este grădinarul. De accea îl intreabă: „Doame, dacă Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi eu Îl voi ridica.” (cf. Ioan 20, 15).

S-a vorbit şi se vorbeşte şi astăzi despre Duminica Sfintelor femei purtătoare de mir. Nu trebuie uitat faptul că toate femeile creştine ortodoxe şi fiicele acestora sunt mironosițele Bisericii Ortodoxe de astăzi şi din toate timpurile.

Mamele creştine aduc Stăpânului Hristos cel mai prețios Mir creştin, adică naşterea, creşterea şi educarea copiilor lor în frica de Dumnezeu. Iar mamele în vârstă, bunicile şi văduvele care sunt nelipsite din sfintele biserici, aduc lui Dumnezeu mirul lacrimilor, al rugăciunilor şi păstrează cu sfinţenie evlavia ortodoxă pe care o moştenim din strămoşi; femeile creştine au un rol important, prin grija de copii, mângâierile, tandreţea maternă şi exemplul viu. Este important ca această asimiliare să continue toată viaţa, precum a continuat din cele mai vechi timpuri, apoi prin femeile mironosiţe până în ziua de astăzi.[4]