Folosirea sfintelor icoane în comunităţile ortodoxe şi în alte comunităţi creştine e neapărat necesară deoarece, independent de alte pricini, Domnul, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, sfinţii îngeri şi sfinţii care au bineplăcut lui Dumnezeu nu sunt accesibili vederii noastre trupeşti în minunata lor slavă cerească; în sfintele icoane însă, ei devin accesibili, perceptibili, ca să spunem aşa, iar firea noastră îndoită, spirituală şi corporală cere imagini vizibile, perceptibile - însuşi Trupul şi Sângele lui Hristos se arată în împărtăşanie sub forma pâinii şi a vinului. De aceea Domnul, pogorându-Se până la neputinţa noastră, S-a închipuit El însuşi pe mahramă şi şi-a dat astfel chipul Său spre închinare evlavioasă, vindecare şi mângâiere, pentru toate veacurile; de aceea, ne-a dat nouă preacuratul Său Trup şi Sânge; de aceea prin Mir ne pecetluieşte la Mirungere, pentru o comunicare văzută a darurilor Duhului Sfânt. Pentru aceasta, Slavă Domnului nostru Iisus Hristos.

(Sfântul Ioan de Kronștadt, Liturghia – cerul pe pământ, Editura Deisis, 2002, p. 354)