Scrisoare pastorală la sărbătoarea Învierii Domnului

Iași, anul mântuirii 2010

† TEOFAN

PRIN HARUL LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOP AL IAȘILOR ȘI MITROPOLIT AL MOLDOVEI ȘI BUCOVINEI

Iubiților preoți din parohii, cuvioșilor viețuitori ai sfintelor mănăstiri și dreptcredinciosului popor al lui Dumnezeu din Arhiepiscopia Iașilor: har, bucurie, iertare și ajutor de la Dumnezeu Cel in Treime preaslăvit – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt!

Eu pe toate le socotesc că sunt pagubă față de înălțimea cunoașterii lui Hristos Iisus (…)pentru

Care m-am lipsit de toate (…)ca pe Hristos să dobândesc (…) ca să-L cunosc pe El și puterea

învierii Lui și să fiu primit părtaș la patimile Lui, făcându-mă asemenea cu El în moartea Lui,

ca doar să pot ajunge la învierea cea din morți. (Filipeni 3, 8-11)

Iubiți credincioși,

HRISTOS A ÎNVIAT!

Cu lumânarea de Paști în mână și cu lumina Învierii în suflet, mă adresez vouă, celor adunați în fața sfintelor biserici, cu salutarea pascală: HRISTOS A ÎNVIAT! Răspunsul dat acestei mărturisiri nu întârzie să apară: ADEVARAT A ÎNVIAT! Este glasul care răsună din pieptul a milioane de oameni, creștini ai Bisericii lui Hristos de pretutindeni.

De aproape două milenii nu există o altă bună vestire mai adânc rostită decât HRISTOS A ÎNVIAT! Nu există, de asemenea, un răspuns mai convingător decât ADEVARAT A ÎNVIAT!

De ce, oare, creștinul este chemat să cunoască, să trăiască și să mărturisească cu atâta intensitate adevărul Învierii lui Hristos? De ce sunt atâtea persoane în fața sfintelor biserici în această noapte de Paști? De ce, oare, atâta lumină, atâta bucurie, atâta pace?

Răspunsul, iubiți credincioși, este dat de dorul omului după Dumnezeu, de setea omului după lumină, de foamea omului după viața veșnică. Într-adevăr, dorul de Dumnezeu, setea de înviere, foamea de eternitate sunt stări lăuntrice pe care, în mod real, numai Învierea lui Hristos le poate împlini.

Dreptslăvitori creștini,

Vă adresez chemare stăruitoare ca în aceste zile de Paști, mai ales în această noapte de Înviere, să privim în noi înșine pentru a recunoaște starea inimii și a minții, starea sufletului în care ne aflăm. O privire onestă și curajoasă a lăuntrului nostru ne duce la constatarea că în noi există doruri multe neîmplinite, o sete adâncă neastâmpărată, o foame imensă care nu-și primește pâinea cea spre ființă1.

De-a lungul timpului, frământările oamenilor au fost legate în special de lipsurile materiale, de lipsa libertății, de lipsa accesului la educație și sănătate. În vremurile noastre, neliniștea omului cuprinde mai degrabă drame lăuntrice cu impact puternic asupra vieții.

Semnul distinctiv al generației secolului XXI este alcătuit dintr-un tablou în care de multe ori domină neliniștea sufletului, disperarea tot mai des întâlnită, orgoliile tot mai mari, dorința de a domina pe celălalt. Se constată o extindere a pustiului lăuntric, a golului sufletesc, a abisului înstrăinării omului de om și de Dumnezeu.

Omul de azi este supus unei presiuni uriașe din partea mândriei luciferice, prin care puterile întunericului și duhurile răutății pun stăpânire pe spații tot mai extinse ale ființei lui. Căderea lui Adam cuprinde tot mai multe suflete în tragedia propriei căderi. Aceasta se manifestă prin deznădejde și mulțimea chinurilor care o însoțesc, prin tristețea nesfârșită a singurătății, prin uscăciunea sufletului datorată pierderii sensului adevărat al vieții. Neputința de a se ruga, incapacitatea de a se cunoaște așa cum este în realitate, adică așa cum este cunoscut de Dumnezeu, vădita lipsă de preocupare pentru mântuire, absența oricărui reper de normalitate întregesc deruta omului zilelor noastre.

Scade nădejdea în adâncul inimii (…) și nu știi de unde vine chinul 2, constată înțeleptul Solomon, cel care în fața tragediei vieții exclamă: Deșertăciunea deșertăciunilor, totul este deșertăciune3.

Acest chin care macină zi și noapte, în diferite forme, pe cei mai mulți dintre contemporanii noștri se datorează pierderii conștiinței că Dumnezeu este Creatorul, că El este totul în toate, că o lume fără Hristos este un nonsens. În această lume Hristos a fost respins…, spune un teolog din zilele noastre. Noi putem continua, zice el, să producem lucruri materiale noi și mai bune. Putem construi o societate mai umană, care ne-ar putea feri să ne nimicim unii pe alții. Dar atunci când Hristos, adevărata viață a lumii, a fost respins, acesta a fost începutul sfârșitului.4

Iubiți fii și fiice duhovnicești,

Starea de derută și confuzie, neliniștea și agitația omului contemporan se datorează unui singur fapt: noi trăim ca și cum Dumnezeu n-ar fi coborât pe pământ pentru a ne arăta calea spre veșnicie. Trebuie să recunoaștem că viața noastră zilnică se desfășoară ca și cum Hristos n-ar fi murit pentru noi, n-ar fi înviat pentru noi, n-ar fi coborât la iad pentru noi. Trăim ca și cum Învierea lui Hristos nu ar avea nici o semnificație pentru noi, nici un impact asupra vieții noastre.

Rostind cu putere în această noapte că HRISTOS A ÎNVIAT!, că El cu ADEVĂRAT A ÎNVIAT, noi, creștinii, mărturisim de fapt că Învierea lui Hristos este răspunsul la toate problemele care ne frământă sufletul. Noaptea de Paști este o chemare la deșteptare, la înțelegerea adevărului că Învierea lui Hristos oferă putere omului să depășească starea de moarte, de întuneric, de deznădejde în care se află. În fața omului chinuit și zdrobit sufletește, Hristos Dumnezeu nu încetează a rosti cuvânt de trezire, cuvânt de îmbărbătare, cuvânt de Paști: Pentru tine Eu, Dumnezeul tău, M-am făcut fiu al tău. Pentru tine Eu, Stăpânul, am luat chipul tău, al robului. Pentru tine Eu, Cel ce sunt mai presus de ceruri, am venit pe pământ și dedesubtul pământului. Pentru tine, omul, M-am făcut ca un mort neajutorat între cei morți slobod. Deci scoală, să mergem de aici! Vrăjmașul te-a scos pe tine din pământul raiului, Eu te voi așeza, nu tot în rai, ci pe scaunul ceresc. Te-am oprit pe tine de la lemnul ce închipuia viața, iată acum Eu însumi, Viața, M-am unit cu tine. Pentru aceea scoală! Să mergem de aici, din moarte, la viață, din stricăciune la nestricăciune, de la întuneric la lumină veșnică, de la chinuire la veselie, de la robie la slobozenie, de la temniță la Ierusalimul cel de sus, de la legături la răsuflare și odihnă, de la opreală la desfătarea raiului, de la pământ la cer5.

Aceasta este semnificația Învierii: conștientizarea omului că Sfintele Paști sunt mult mai mult decât aducerea aminte despre un eveniment trecut. Învierea lui Hristos nu este numai ceva petrecut în istorie; este ceva actual și esențial ce se petrece cu noi, în situația noastră concretă, Hristos este începătura învierii noastre6 din moartea tristeții, a singurătății, a confuziei lăuntrice. Cel pătruns de taina Învierii în fibra cea mai adâncă a sufletului nu poate fi nici trist, nici singur, nici cuprins de deznădejde. Acum toate s-au umplut de lumină, rostim în noaptea de Paști, și cerul, și pământul, și cele de dedesubt.7 În sufletul omului cuprins de lumina Învierii lui Hristos are loc omorârea morții, sfărâmarea iadului și începătura unei alte vieți, veșnice8. Este viața cea nouă, care cu aproape două mii de ani în urmă a răsărit din mormânt, ne-a fost dăruită nouă, tuturor celor ce credem în Hristos9.

Viața lui Hristos Cel mort și înviat curge prin venele creștinului altoit pe trupul Bisericii. Chiar dacă trăiește în lume, fiind adesea cuprins de neliniștea care definește lumea, creștinul nu se lasă doborât. El îl are pe Hristos în Care trăiește, se mișcă și există10. Când văd că Hristos a biruit moartea, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, nu mă mai tem, nu-mi mai este frică de război, nu mai privesc către neputința mea, ci iau în minte nebiruita putere a Celui ce-mi va ajuta.11

Iubiții mei,

Cuvântul „Paști“, tradus în limba română, înseamnă „trecere“; trecere de la întuneric la lumină, trecere de la moarte la viață, trecere de la singurătate la comuniune, trecere de la tristețe la bucurie, trecere de la deznădăjduire la nădejdea cea mântuitoare, trecere de la războiul și neliniștea lăuntrică la pacea și odihna sufletească. Paștile, adică trecerea noastră de la moartea prezentă în sufletele noastre sub diferite chipuri la viața în Hristos, este cel mai greu, cel mai necesar și cel mai frumos lucru sub soare. Da, este greu, dar, cum spune Sfântul Pavel toate le pot întru Hristos, Cel care mă întărește12.

Puterea Învierii lui Hristos13 este calea prin care omul dobândește răspuns la toate neliniștile sale. Cunoscându-L pe Hristos, dobândindu-L pe Hristos, făcându-se asemenea lui Hristos14, omul devine, după cuvântul Sfântului Macarie Egipteanul, tot lumină, tot ochi, tot duh, tot odihnă, tot veselie, tot milostivire, tot bunătate, tot blândețe15.

Toate acestea, adică descoperirea sensului vieții, odihna sufletească, bucuria lăuntrică, constituie adevărata comoară după care omul tânjește cu toată puterea ființei sale. Ea nu poate fi găsită decât în Biserică, unde omul află că adevărata realitate a lumii este în Hristos Cel Înviat. În Biserică, omul descoperă răbdarea și mângâierea care vin din Scripturi16, iar prin Liturghie, își regăsește echilibrul lăuntric și liniștea necesară. Credința cea adevărată, pentru a cărei mărturisire și apărare creștinii vremurilor de pe urmă vor fi mai slăviți decât cei ce învie morții17, este suportul oricărei vieți împlinite, profunde, adevărate. Rugăciunea pentru ca lumea să-L cunoască pe Hristos în Duhul Sfânt constituie izvor inepuizabil de bucurie, pace și bogăție nesfârșită de har. Smerenia, ca singura cale prin care omul devine cu adevărat puternic18, și iubirea vrăjmașilor, ca dovadă a aflării în adevăr19, deschid omului ușa către echilibrul sufletesc și liniștirea lăuntrică. Toate se împlinesc prin dragostea cea atotcuprinzătoare. Căci dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește. Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată20.

În ambianța celui mai frumos poem dedicat vreodată dragostei, vă îmbrățișez pe toți în Hristos Domnul, în această sfântă noapte de Paști.

Rog pe Hristos, Stăpânul vieții și al morții, să vă aibă pe fiecare în ocrotirea harului, iertării și iubirii Sale. Să aveți cu toții parte de lumina tămăduitoare a Învierii. Biruința lui Hristos asupra morții să fie biruința tuturor asupra întunericului din suflete, asupra neliniștilor lăuntrice, asupra greutăților care împovărează sărmana ființă umană.

Bucuria Învierii să vă cuprindă sufletele și cu această bucurie, intens trăită, să vestiți tuturor că

HRISTOS A ÎNVIAT!

Al vostru părinte și frate în Hristos Cel Înviat,

† Teofan

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

Note bibliografice

1 Matei 6, 11.

2 Cartea Înțelepciunii lui Solomon 17, 12.

3 Ecclesiastul 1, 2.

4 Alexander Schmemann, Pentru viața lumii. Sacramentele și Ortodoxia, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001, p. 22.

5 Sf. Epifanie al Salaminei, „Cuvânt la Marea Sâmbătă“, în Sfinții Părinți despre moartea și Învierea Domnului, Editura Sophia, București, 2008, p. 307.

6 1 Corinteni 15, 20.

7 „Canonul Învierii“, în Penticostar, Editura Institutului Biblic și de Misi¬une al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1999, p. 16.

8 Ibidem, p. 20.

9 Alexander Schmemann, Postul cel Mare, Editura Univers enciclopedic, București, 1995, p. 11.

10 Faptele Apostolilor 17, 28.

11 Sf. Ioan Gură de Aur, „Cuvânt la Marea duminică a Paștilor“, în Sfinții Părinți despre moartea și Învierea Domnului, Editura Sophia, București, 2008, p. 333.

12 Filipeni 4, 13.

13 Filipeni 3, 10.

14 Ibidem.

15 Sfântul Macarie Egipteanul, „Omilia XVIII, 10“, în Scrieri, traducere de pr. prof. dr. Constantin Cornițescu, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1992, p. 186.

16 1 Corinteni 15, 4.

17 Avva Ishiron, Patericul, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2003, p. 127.

18 Sfântul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, traducere de diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 20014, p. 193.

19 Arhim. Zaharia Zaharou, Lărgiți și voi inimile voastre (2 Corinteni 6, 13). Lărgirea inimii în teologia Sfântului Siluan Athonitul și a Starețului Sofronie de la Essex, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2009, p. 20.

20 1 Corinteni 13, 4-8.