Se întâmpla acum peste o jumătate de veac. În vara anului 1947, Moldova trecea prin grele încercări. Urmele războiului încă se zăreau pretutindeni. Soldați purtând în trupurile lor drama conflagrației mondiale, evacuări, familii despărţite, mame tânguindu-şi feciorii pieriţi în lupte, soţii rămase văduve cu pruncuţii în braţe, căutând cu disperare ajutor; copii orfani jelindu-şi soarta crudă. Plugurile, ieșind la arat, scoteau din măruntaiele pământului gloanțe ori bombe care continuau să curme vieți nevinovate. Pe lângă toate acestea, Moldova, ca numeroase alte regiuni din țară, a trecut printr-o nouă grea încercare, parcă adeverind vechea zicală că o nenorocire nu vine niciodată singură. Foametea din anii 1946-47, provocată de o secetă cumplită, și-a arătat fața hidoasă în întreaga Moldovă. Primăvara, apoi vara lui 1946 au fost extrem de secetoase, încât până în august culturile s-au compromis total. Dacă oamenii trăiau consumând din micile rezerve scăpate ca prin minune în urma frontului, animalele nu aveau șanse de supraviețuire, mare parte din ele fiind sacrificate sau murind de foame. Mulți oameni se hrăneau cu buruieni fierte, mulţumindu-se doar cu atât, dar sperând să obțină măcar nutrețul de care aveau atâta nevoie dobitoacele. Singura speranță a rămas recolta anului 1947, perspectivă destul de îndepărtată. În iarnă, țăranii au mâncat totul, până și sămânța necesară noii recolte. Primăvara începea sub auspiciile aceleiaşi secete ucigătoare. Poporul, înfometat, dar fără a-și pierde credința, și-a pus nădejdea în mila Cerului.

Preoții, călugării, maicile, alături de mii de credincioși, au rugat stăruitor conducerea Mitropoliei Moldovei pentru a organiza un pelerinaj cu moaștele Sfintei Parascheva. Înțeleptul mitropolit de la Iași, Irineu Mihălcescu, a împlinit dorința păstoriților săi, rânduind pe ecleziarhul catedralei mitropolitane de atunci, arhimandritul Teoctist Arăpașu, să se ocupe de procesiune. Sunt convins că Mult Milostiva Parascheva l-a iubit pe evlaviosul Teoctist, ocrotindu-l, așa încât, după 30 de ani, diriguitorul pelerinajului a urcat pe tronul marilor mitropoliți ai Moldovei, iar la scurt timp a devenit cel de-al cincilea patriarh al României. Pelerinajul s-a derulat în două etape: întâi în județul Iași (sfârșitul lunii mai - 10 iunie), apoi în județele Vaslui, Bacău, Neamț și Suceava - până la sfârșitul lunii august. La procesiune au luat parte mulți clerici de la Centrul Eparhial din Iași și de la parohii, numeroși preoți de mănăstiri, în fruntea lor aflându-se Arhimandritul Teoctist.

Ajungând la Târgu-Neamț, alaiul de preoți și credincioși, purtând racla cu neprețuitul odor al Moldovei, a străbătut satul Vânători-Neamț, îndreptându-se spre lavra cea încremenită între veacuri, Mănăstirea Neamț. Era într-o zi toridă de iulie, miercuri. Seceta vestejise totul. Parcă nici codrii multiseculari ce străjuiesc mănăstirea mănăstirilor nu mai erau așa verzi ca odinioară. Racla cu sfintele moaște a fost depusă în biserica ștefaniană, iar soborul mănăstirii, alături de mulțimea credincioșilor ajunși  în lavră, s-au nevoit spre rugăciune în  priveghere de toată noaptea. Dimineață, joi, 17 iulie, după săvârșirea Sfintei Liturghii, procesiunea a continuat prin satele Leghin și Pipirig. Am avut bucuria să-l cunosc pe unul din martorii acelui moment cu totul de excepție. Părintele Victorin, pe atunci ierodiacon și trapezar la mănăstire, îmi mărturisea că mila Cerului nu a întârziat să se arate peste plaiurile nemțene, slobozind ploi aducătoare de binecuvântare.

La Neamț, Sfânta Parascheva s-a bucurat de comuniunea atâtor sfinți ale căror moaște au fost dăruite vestitei chinovii moldave de domnitori, vlădici ori boieri evlavioși. Printre ele, capul Sfântului Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat, care a viețuit în secolul al VI-lea după Hristos, mutându-se la cereștile locașuri la anul 594. Tradiția nemțeană spune că sfintele moaște ale Cuviosului stâlpnic au fost împodobite cu o frumoasă coroană de către Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, în anul 1463, el dăruindu-le ctitoriei sale cu prilejul sfințirii bisericii din anul 1497.

Iată că după 66 de ani, prin pronia divină, Sfântul Simeon întoarce vizita Sfintei Parascheva. Odinioară tot ținutul Neamțului s-a bucurat de comuniunea sfinților, de binecuvântarea lor, prin aducerea Cuvioasei Parascheva. La fel acum, când mii de credincioși venerează moaștele celor doi sfinți, ei primesc harul, mila și ocrotirea lor, împreună cu pacea dăruită de Hristos. Asta ne face să rostim cu bucurie: sfinţii nu aparţin unui singur loc, ci întregii Biserici a lui Hristos, deoarece prin credinţa și dragostea lor, prin mărturisire sfântă, ei au devenit plăcuţi lui Dumnezeu şi de aceea îi adună pe credincioşi întru aceeaşi credinţă. Iar atunci când sfinții „își fac vizite”, ei își unesc puterile ca să-L înduplece pe Hristos, bucuria vieții noastre, să reverse peste poporul Său belșug de har, pace și binecuvântare.