Simbolismul Luminii line și a Luceafărului
Lumina lină, din imnul cu același nume de la slujba Vecerniei, nu este altceva decât numirea ce s-a dat Mântuitorului Hristos deoarece, la Întruparea Sa, a apărut ca o lumină aducătoare de bucurie, de liniște și de împlinire a așteptării neamului omenesc.
Lumina lină, din imnul cu același nume de la slujba Vecerniei, nu este altceva decât numirea ce s-a dat Mântuitorului Hristos deoarece, la Întruparea Sa, a apărut ca o lumină aducătoare de bucurie, de liniște și de împlinire a așteptării neamului omenesc, împlinire a făgăduinței făcute de Dumnezeu strămoșilor noștri, prin care va scoate ființa creată de sub blestemul căderii prin trimiterea în lume a unui Salvator, a unui Mesia, ce a ve nit în Persoana Domnului nostru Iisus Hristos.
Totodată, această numire ne îndreaptă gândirea spre Soarele cel adevărat și veșnic, Hristos, pe care Sfânta Scriptură îl numește „Soarele dreptății”, Care a răsărit lumii din Sfânta Fecioară, la împlinirea vremii. Mântuitorul este „Lumina lină a sfintei slave a Tatălui ceresc” pentru că doar prin El noi am ajuns la lumina slavei dumnezeiești și prin El ni s-a descoperit și nouă izvorul nesecat al fericirii celei adevărate. Hristos este „Lumina Tatălui ceresc” vrednic de a fi lăudat de către noi, oamenii, îndeosebi pentru că ne-a învățat să preamărim pe Sfânta Treime, fiind cu adevărat dătător de viață. De altfel, şi Mântuitorul Hristos a spus că este „Lumina lumii" (Ioan 14, 6) şi că „Eu lumină am venit să aduc pe pământ".
Simbolismul Luceafărului stă strâns legat de perioada veche când imnul „Lumină lină" se cânta în momentul în care pe cer apărea luceafărul serii, în biserici aprinzându-se sfeșnicul cu lumină. Lumina adusă în mijlocul credincioșilor, cât și lumina din cuprinsul imnului („lumina cea de seară”), era ca o prezență simbolică, spirituală a Mântuitorului, Care în timpul petrecerii Sale pe pământ s-a definit pe Sine ca fiind lumina lumii. Cântarea acestui imn în acest moment avea menirea de a arăta că așteptarea venirii lui Mesia, în timpul în care pământul era sub stăpânia întunericului, era ca luceafărul de seară, ca un semn călăuzitor, dătător de speranță și încredere. Luceafărul este astfel identificat simbolic cu Persoana Mântuitorului Hristos. Acesta, chiar în timpul nopţii, adică în moartea Sa cu trupul, a strălucit celor din iad şi a adus speranţă şi nemurire tuturor oamenilor.
De ce se cădește la cântarea „Să se îndrepteze”?
Sfinții români pomeniți în rugăciunea Litiei
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro