Pâinile de la Litie – cele cinci pâini din pustie
Preotul care binecuvântează pâinile la slujba Litiei îl întruchipează pe Mântuitorul Iisus Hristos, care a săvârşit minunea înmulţirii pâinilor.
„Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, care ai binecuvântat cele cinci pâini în pustie și ai săturat cu ele cinci mii de bărbați, Însuți binecuvântează și pâinile acestea și vinul, înmulțindu-le în țara aceasta și în toată lumea Ta, iar pe credincioșii, robii Tăi care vor gusta din ele îi sfințește”.
Preotul care binecuvântează pâinile la slujba Litiei îl întruchipează pe Mântuitorul Iisus Hristos, care a săvârşit minunea înmulţirii pâinilor. Slujba Litiei își are origini străvechi. Încă din secolele IV-V, creștinii săvârșeau procesiuni de noapte pentru combaterea ereziilor ce îi persecutau. Cuvântul grecesc „liti”, din care provine cuvântul „litie”, definește cel mai bine scopul actualei slujbe – rugăciune de implorare și de umilință.
În cadrul acestei slujbe, credincioșii aduc în dar, pentru a fi binecuvântate, cinci pâini, grâu, vin și untdelemn. Pâinea cea dulce a serii adusă de credincioși reamintește minunea biblică săvârșită de Mântuitorul Iisus Hristos în cetatea Betsaida când, în chip minunat, a înmulțit cele cinci pâini și a săturat peste cinci mii de bărbați, în afară de femei și copii.
Preotul așează cele cinci pâini pe un vas special, litier, și le împarte în bucățele mici, numite „litie”, pentru a fi dăruite credincioșilor la sfârșitul slujbei.
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro