Simpozion despre Moşul Gheorghe Lazăr şi procesiune cu moaştele Sfântului Iosif de la Văratec, la Piatra Neamţ
Zilele municipiului Piatra-Neamț, cel mai important eveniment din calendarul anual al municipiului, se vor desfăşura şi în acest an, în perioada 22-25 iunie. În cadrul manifestărilor organizate cu această ocazie, vor avea loc şi două evenimente însemnate pentru viaţa spirituală a urbei: Simpozionul „Moş Gheorghe Lazăr - Sfântul oraşului nostru” şi procesiunea cu moaştele Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec.
Organizat de Protopopiatul Piatra Neamţ, Simpozionul „Moş Gheorghe Lazăr - Sfântul oraşului nostru” va avea loc joi, 22 iunie 2017, la Biblioteca „G. T. Kirileanu” şi îi va avea ca invitaţi pe părintele Vasile Nica de la Mănăstirea Bistriţa, pe scriitoarea Raluca Naclad, pe părintele şi poetul Dorin Ploscaru şi pe scriitorul Dan Iacob. Moderatorul acestei întâlniri va fi părintele Valentin Tofan, protoiereul Protopopiatului Piatra Neamţ. Intrarea este liberă!
Amintim că, în cadrul şedinţei Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei din data de 15 iunie 2017, a fost analizată propunerea de canonizare a Nevoitorului Gheorghe Lazăr, sub denumirea de Sfântul Gheorghe Pelerinul, cu data de prăznuire 17 august.
Vineri, 23 iunie, începând cu ora 19.00, credincioșii sunt invitați să participe la procesiunea cu Sfintele moaşte ale Cuviosului Iosif de la Văratec, organizată de Parohia „Sfântul Ioan Domnesc” din Piatra Neamţ, cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Racla cu Sfintele Moaşte ale Cuviosului nemţean va fi purtată în procesiune pe următorul traseu: Biserica „Sfântul Ioan Domnesc” (Turnul lui Ştefan cel Mare) → Teatrul Tineretului → Rondul peste râul Cuiejdiu → Biserica „Sfântul Mare Murenic Mina” → Protopopiatul Piatra Neamţ → Consiliul Judeţean → Biserica „Sfântul Ioan Domnesc”, după slujba Vecerniei unită cu Litia, săvârşită de IPS Teofan.