Slava călugărului este să fie batjocorit de alţii. Adică să fie defăimat și necinstit, dar să sufere pentru Dumnezeu, chiar dacă este nevinovat. Iar dacă se va întâmpla să săvârşească el fapte de necinste, atunci pe bună dreptate se cade lui necinstea, dar dacă va greşi şi nu va îndura necinstea, aceasta este ceva cu totul străin de purtarea călugărului. Iar podoaba călugărului este să fugă de orice împodobire. Căci frumuseţea călugărului nu stă în gingăşie şi strălucire, ori în continua îngrijire a trupului; aceasta este grija desfrânaţilor care se fălesc cu îmbrăcămintea şi încălţămintea. Iar grija noastră să fie a săvârşi faptele noastre spre folosul sufletesc, nu spre desfătarea trupească şi pentru poftele necuviincioase. Mai degrabă să umblăm neîngrijiţi, prost îmbrăcaţi, cu rasele roase, cu camilafcele ponosite şi la celelalte fără isteţime. Că portul frumos şi hainele noi şi subţiri sunt podoabele desfrânării şi necurăţiei, după cum am spus. Şi în adevăr mare lucru este ca cineva, care a părăsit cele trupeşti, să nu mai poarte grijă de cele ale trupului, scăpând de ispita diavolului. 

(Sfântul Teodor Studitul, Cuvântări duhovnicești, Editura Episcopiei Alba Iulia, 1994, p.51)