O vindecare miraculoasă de cancer la stomac

Stamatka Karnakova din orașul Burgas, str. Belmeken, nr. 3, a vizitat mănăstirea împreună cu comunitatea Bisericii Adormirea Maicii Domnului din orașul Burgas. În prezența proto­iereului Gheorghi Jekov Popov, de la aceeași biserică, pe data de 17 noiem­brie 1955, ne-a povestit următoarele:

"Am o bună cunoștință în Burgas, pe nume Mara Nikolova Zdravceva. Fiul acesteia este coleg cu fiul meu. Sunt buni prieteni. Locuiește pe str. Republikanska, nr. 43. Prin 1951-1952, ea s-a îmbolnăvit  foarte grav. Medi­cii nu au putut să-i dea un diagnostic clar. Credeau că are cancer la stomac. Odată, pe când stăteam de vorbă, mi s-a plâns că au trecut doi ani de când se afla în suferință. Au tratat-o mai mulți medici specialist. Și-a vândut casa, doar-doar se va face bine. A co­mandat medicamente tocmai în Ame­rica și nu a avut nici un folos, neajun­gând la vreo ameliorare a bolii.

Eu am sfătuit-o să lase medicii și să ceară ajutorul lui Dumnezeu, în Care să-și pună toată nădejdea. Ea însă, ne­fiind întărită în credință, a luat aminte cu îndoială la sfatul meu. I-am propus să vină la rugăciunea pe care urma s-o facem în Vinerea Mare. Am facut ru­găciunea, dar ea nu a venit. Mă du­rea faptuI că nu m-a ascultat, însă nu aveam ce să-i fac. Mai apoi s-a îmbol­năvit și soțul meu și nu am avut cum să mă mai întâlnesc cu ea; de aceea nu am mai știut o vreme cum o du­ce cu sănătatea. În acest an (1955) am văzut-o la biserică. S-a împărtășit. Era în Postul Mare. Mi s-a părut că arata mult mai bine. Am rămas foarte mi­rată. Am întrebat-o: «Zdravceva, cum te simți!?» Iar ea s-a bucurat mult, răspunzându-mi: «Slavă lui Dumnezeu! Sfântul Ioan de Rila m-a tămăduit!» Și mi-a povestit ca în vis i s-a spus să meargă la Mănăstirea Rila, unde va fi tămăduită. Când i-a povestit visul so­țului ei, acesta, la început, s-a împotri­vit spunând: «Am cheltuit atâția bani pe tratament și pe doctori, și acum să cheltuim pe drumuri la Mănăstirea Rila?» Mai apoi, văzând însă dorința ei puternică de a merge la mănăstire, a acceptat acest lucru. Înainte să plece, femeia s-a hotărât să ia 20 de tablete de Remifon, ca să se întremeze pentru călătorie. Însă, atunci când au urcat în tren, a vomat necontenit toate tablete­le pe care le înghițise. Cu toate aces­tea, a avut puterea de a ajunge cu bine la mănăstire. Chiar seara, de cum au sosit, ea a dorit sa i se facă rugăciuni la moaștele Sfântului Ioan de Rila. S-a rugat cu lacrimi în ochi, iar în vremea rugăciunii a simțit ceva - ca un curent electric – trecându-i prin corp. În timp ce săruta mâna Sfântului Ioan, du­pă rugăciune, a simțit că sărută mâna caldă a unui om viu. Din biserică a ie­șit înzdrăvenită pe deplin, iar acum e sănătoasă. Nu mai există vreo urmă a bolii grele de care a suferit."

Adevărul celor de mai sus îl intăresc cu semnătura mea: S. Karnakova.

Subsemnatul protoiereu Gheorghi Jekov Popov, adeveresc că Maria Ni­kolova Zdravceva este enoriașa mea. Știu că ea a suferit de o boală grea și ca acum este pe deplin sănătoasă.

Protoiereu G.J. Popov, Mănăstirea Rila, 17 septembrie 1955

(Minunile Sfântului Ioan de Rila, Editura Sophia, pp. 96-98)