Un om de rând, de neam din Samaria, mergea călare pe asin, pe un drum plin de praf. Văzând un călător aflat în ne­caz l-a ridicat din locul unde zăcea, l-a ajutat, pe cât i-a fost cu putinţă, apoi şi-a continuat drumul. Iată slujirea pe care legea lui Dumnezeu ne porunceşte să o facem, iată pe ce in­sistă, cu deosebire, Hristos. Să perseverăm in iubire, oricât de grea, de lungă şi de anevoioasa ar li calea pe care ne-a fost dat s-o străbatem.

Domnul ne cere o slujire care să se exprime în dragoste către toţi oamenii, pe care i-a răscumpărat prin jertfa Sa, toţi fiind fraţi între ei. Slujirea noastră faţă de Hristos trebuie să se arate, neîncetat, într-o blândeţe neschimbătoare, în uitare şi jertfire de sine faţă de toţi oamenii, în toate zilele, în fami­lie, în societate. Să domnească pretutindeni blândeţea, răbda­rea, iubirea fraternă. Să fie rodul credinţei noastre. Să ne fie pătrunse de acest duh rugăciunile; cele de obşte şi cele de si­ne. Este singura slujire pe care o aşteaptă Domnul de la fieca­re părinte, de la fiecare copil, de la stăpâni şi de la slugi.

(Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu: 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului, Editura Sophia, p. 382)