Smerenia Mariei
Căci acei care sunt smeriţi, aşa cum este scris, vor fi înălţaţi şi cei care se înalţă pe sine se vor smeri.
(In. 12, 3) Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului.
Vedeţi smerenia acestei femei sfinte? Ea nu I-a uns capul ci picioarele. Abia pe urmă Îi unge și capul. Aşadar, prima dată Îi spală picioarele, apoi capul. Dar ea începe cu picioarele pentru a fi găsită demnă de a-I unge capul. Căci acei care sunt smeriţi, aşa cum este scris, vor fi înălţaţi şi cei care se înalţă pe sine se vor smeri (Luca 18,14)… Şi ea Îi ştergea picioarele Sale nu cu un prosop ci cu părul său pentru a arăta o mai mare slujire care o aduce Domnului … Alegoric, femeia a anticipat chipul Bisericii care cu adevărat în deplinătatea credinței, îşi aduce cucernicia faţă de Hristos. Şi aceasta, El cu sinceritate, o primeşte ca pe o foarte preţioasă mireasmă.
(Cromatius din Aquilea,Predica 2.2-3, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba