Smerenia. Cum? Uite în ce fel: dacă la tine, un sărman om, ar veni împăratul pământesc şi te-ar cerceta şi ar veni nechemat de tine, ci după însăşi voia sa, oare nu te-ai înspăimânta? N-ai cădea înaintea lui şi nu i-ai spune: „Cine sunt eu, nemernicul şi nevrednicul, ca să mă cerceteze Măria Sa, Domnitorul meu?" La noi, robii Săi cei sărmani şi netrebnici, a venit nu un împărat pământesc, ci Însuşi Împăratul Ceresc, Împăratul celor ce împărățesc şi Domnul celor ce domnesc, a venit şi ne-a cercetat, nu pentru rugăciunea noastră, ci după a Sa milostivă făgăduinţă. Dar nu numai că ne-a cercetat, ci însăşi patimă şi moarte a răbdat pentru noi. Smereşte-te, creştine, văzând o asemenea îngăduinţă a Împăratului tău faţă de tine, a Domnului şi Dumnezeului tău. Cazi înaintea Lui şi spune-I cu frică şi smerenie: „Cine sunt eu, păcătos şi nevrednic rob, pământ şi cenuşă, de a venit la mine Domnul meu şi Dumnezeul meu?" Dar a binevoit aşa din bunătatea Lui fără seamăn! Slavă bunătăţii Sale, slavă iubirii Sale de oameni şi nemăsuratei Sale îndurări! Vedem cum S-a smerit pentru noi Domnul nostru. Să ne smerim şi noi, creştine, pentru El şi pentru noi. Pentru El - căci nimic nu îi este mai plăcut şi mai iubit decât smerenia noastră. Pentru noi - căci nimic nu ne este mai folositor ca smerenia, după cum s-a zis: „Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har" (1 Petru 5: 5). Dumnezeu nu ne-a dispreţuit pe noi, robii Săi cei ticăloşi şi păcătoşi. Privind la acest chip viu al smereniei, să nu dispreţuim nici noi pe aproapele nostru, chiar dacă este mai mic decât noi. Aceasta înseamnă să socoteşti pe domn deopotrivă cu robii săi, pe cârmuitori cu supuşii lor, pe cei bogaţi cu cei săraci, pe cei slăviţi cu cei umili, pe cei înţelepţi cu cei nebuni, pe cei învăţaţi cu cei neînvăţaţi, să te porţi cu toţi ca şi cu fraţii tăi şi să nu dispreţuieşti pe nimeni. Este nevoie să ne socotim înfrăţiţi cu toţi oamenii. El nu ne-a dispreţuit pe noi, cei ticăloşi şi umiliţi, să nu dispreţuim nici noi ticăloşii pe cei ticăloşi, noi umiliţii pe cei umili. Noi toţi, până la ultimul om, după firea şi caracterul nostru, suntem sărmani, mizeri, săraci şi ticăloşi, de la cneji şi mari dregători până la ultimul ţăran. 

(Sfântul Tihon din Zadonsk, Comoară duhovnicească din lume adunată, Editura Egumenița, Galați, 2008, p. 35)