Tăcut și grăbit, se mai încheie încă un an din viața noastră. Așternut sub zăpada bogată a ultimelor sale zile, el se deapănă în firul istoriei personale și universale. Pentru unii mai rodnic, pentru alții, mai cu încercări, mai cu dureri, mai cu necazuri. Am mai parcurs o lecție. Am mai trecut un examen. Ne-am bucurat și ne-am întristat. Am plâns și am nădăjduit, privind, în cumpene, la Cel care ne poartă de grijă.

Am adunat greșeli, dar ne-am străduit să înfăptuim și binele. În fiecare zi, în fiecare ceas. Treji, vii, îndemnați de focul nestins al dragostei. Atât cât ne-a fost cu putință. Iată-ne la încă un capăt și aproape de un nou început. Începutul cel bun.  Mai bun decât până acum. Fiindcă binele nu are sfârșit, ci doar început. Pentru că de la Dumnezeu ne vin tot binele și toată bunătatea, așa cum spunea Părintele arhimadrit Nectarie Clinci, starețul Mănăstirii Sihăstria Putnei:

„Noi numai cu Dumnezeu putem face binele. Cu puterea noastră, cu forța noastră nu putem face binele. Un sfânt rus, Tihon din Zadonsk spune așa: Dumnezeu este Binele cel mai mare de unde vine tot binele și toată bunătatea și toată binecuvântarea. A viețui cu Dumnezeu este bucurie în nefericire, bogăție în sărăcie și îndestulare în lipsă. Iubește-L așadar mai mult decât orice, mai mult decât pe mamă și pe tată, mai mult decât pe soție și pe copil, chiar mai mult decât tine însuți. Și Dumnezeu nu te va părăsi niciodată”.

„Minunile” civilizației și minunile din inimi

Astăzi, parcă totul te invită în afară, în lumea „minunată” pe care am construit-o tot noi, oamenii. Și am ajuns, cu învoirea noastră, să fim sufocați de reduceri, obosiți de oferte, uitați pe la cumpărături, dar tot mai flămânzi de iubire. Cu ochii lipiți de „minunile” civilizației, părăsim de bunăvoie minunile pe care le purtăm în inimile noastre. Putem, din vreme în vreme, să rămânem singuri cu noi înșine fără a ni se urî? Putem, oare, să ne oferim un răgaz în care să fim rupți de lumea din afară, de confort, de societatea „extraordinară”, pentru a ne aduna în bucuria lui Dumnezeu, regăsită în liniștea inimii? Putem, de vom vrea.

De aceea, Doamne, înainte de a părăsi acest an, vreau să las în urma mea un gând frumos și să am în noul an o conștiință curată. Ajută-mă să regăsesc Împărăția Ta care este înlăuntrul meu, bucuria și pacea ce le-ai sădit dintru început în săracul meu suflet.

Ajută-mă să-mi recunosc înfrângerile din cauza propriei mele mândrii și să nu duc vreun gunoi cu mine în viitor ori să-l ascund undeva, sub vreun preș.

Toate îndoielile, resentimentele, temerile mele Ție ți le dau prin Spovedanie. Dezleagă-le și șterge-le din sufletul meu cu dragostea Ta. Dă-mi tăria de a fi sincer cu mine și de a-mi înfrunta problemele pe care le-am ascuns.

Dragostea Ta m-a coborât de pe munții iluziilor și m-a scos din abisul durerilor

Arată-mi ce am refuzat să înfrunt. Dă-mi curajul să pot merge împreună cu Tine în locurile cele mai tăinuite ale ființei mele. Mă predau cu totul Ţie, curăţeşte-mă. Pregătește-mă pentru gândul pe care îl ai cu mine aici și-n veșnicie.

Îţi mulţumesc că nu m-ai îndepărtat de la faţa Ta, nici nu m-ai smuls din via Ta, în toţi anii în care, zadarnic, ai căutat rod în mine.

Atunci când m-am simţit părăsit și singur, mi-ai arătat că-mi eşti alături. Întru necaz m-ai desfătat. Mulţumesc, Doamne.

Dragostea Ta m-a coborât de pe munții iluziilor și m-a scos din abisul durerilor. Și tot ea m-a învățat să nesocotesc strălucirea lumii. Puterea Ta mi-a dat curaj și mi-a amintit că Tu ești mai presus de măruntele mele dorințe și de aceea Îmi eşti deajuns. Cât de mult Te iubesc pentru acesta!