Sofia Vicoveanca: „Măicuța Domnului mi-a fost alături”

10 Ianuarie 2013 20:34 Maria Burlă Social
 

A pășit în cel de-al 72 - lea an de viață și de mai bine de jumătate de secol, glasul ei inconfundabil crește în inimile celor care-i ascultă cântecele dragostea de oameni, de neam și de frumos. Considerată imaginea demnității în zona muzicii populare, Sofia Vicoveanca afirmă că „fără muncă nu putem trăi și tot munca ne vindecă de toate rănile și alungă singurătatea.” La Revoluție a hotărât să poarte un an de zile basma neagră pentru a fi alături de mamele care și-au pierdut copiii și de nevestele cărora le-au murit soții.

„Și pe copil, și pe bătrân, eu trebuie să-i bucur”

Ați spus cândva că anii nu sunt cei din buletin, ci cei din suflet. Câți ani are sufletul dumneavoastră?

Așa e, anii nu sunt cei din buletin și am constatat la foartă multă lume că este adevărat. E în funcție de noi, cum suntem croiți. Sufletul meu n-are vârstă, pentru că în fața publicului, eu nu trebuie să vin cu 150 de ani în spinare. Și pe cel mic, și pe cel tânăr, și pe cel mai în vârstă decât mine, eu trebuie să-i bucur.  

Cum vă găsiți și cum vă păstrați liniștea?

Prin rugăciune. Se spune că Dumnezeu ne ajută prin oameni. În momentul când ai nevoie, îți trimite omul potrivit, pentru a-ți descărca sufletul, pentru orice. Eu așa cred și așa am constatat. Când am foarte mare nevoie, găsesc omul cu gândul lui, omul care știe să asculte, care te poate sfătui ce să faci. Uneori nici nu-ți trebuie vorbe; doar privindu-l, simți că e alături de tine. De foarte multe ori am găsit oameni străini de neamul meu care mi-au fost foarte aproape și le mulțumesc.

„Când avem încercări, niciodată să nu spunem «De ce, Doamne?»”

Ați pomenit de rugăciune și cândva chiar spuneați că oricât de bine v-ar merge, vă umpleți inima cu rugăciuni. Cum simțiți că vă ajută acestea?

Rugăciunea îmi dă pace, îmi dă liniște, mi se limpezesc gândurile. În aprilie se vor împlini 13 ani de când sunt văduvă. Sunt singură, s-ar zice, deși nu sunt singură, pentru că încă mai sunt căutată, sunt în mijlocul oamenilor și acest lucru îmi dă putere, dar am și momente în care sunt singură. Să știți însă că nu mi-e frică de singurătate și nici n-o las să-mi bată la ușă. Întotdeauna îmi găsesc de lucru, citesc foarte mult, mai cochetez cu poezia, mai lucrez la un nou material. Și atunci când simt că ceva se întâmplă, citesc din psalmi și mă rog la Dumnezeu. Îi mulțumesc Lui pentru tot, fiindcă sunt și încercări foarte mari. Ne mai pune Dumnezeu în balanță, să vadă ce drum alegem. Niciodată să nu spunem „De ce, Doamne?”, pentru că noi nu avem voie să punem astfel de întrebări.

„Să ne bucurăm sufletul cu frumusețile ce ni le-a lăsat Dumnezeu”

Aveți un sfânt de care vă simțiți mai apropiată?

Maica Sfântă, Măicuța Domnului mi-a fost alături și nu numai. Mă rog Cerului, marelui Împărat, care este peste toată lumea. Și când mai ajung în locurile natale, pentru că acolo sunt niște peisaje deosebite, totdeauna aduc slavă când văd niște lucruri care nu sunt puse în decor, sunt adevărate. Și spun: Iată câtă bogăție, iată câtă frumusețe și noi ne cramponăm de diverse lucruri, nu căutăm să ne bucurăm sufletul privind și admirând ceea ce ne-a lăsat Dumnezeu.

Credeți că izvorul de autenticitate al folclorului românesc seacă vreodată?

Autenticitate nu înseamnă să porți neapărat opincă, cămeșă țesută în casă și catrință nu-știu-cum. Ea ține și de interiorul tău: cum prezinți, cum aduci în fața publicului ceea ce vrei să spui.

Pe vremuri, când era cenzura, bună a mai fost, pentru că nu se strecura oricine să cânte oricum și orice. Dar eram nevoită să merg pentru a căuta cântece, să descopăr lucruri noi. Am aflat și unele care, pe vremea aceea, nu puteau fi aduse la lumină. Și iată, pentru că Dumnezeu îmi dă putere, m-am aplecat asupra acelor cântece care au fost culese cândva și am 24 de piese noi pe care le voi imprima în curând. Atâta cât timp îmi mai sună glasul și dacă mai am ce spune, nu mai am vreme să aștept încă 3-5 ani, să se epuizeze un material, să fie promovat. Va fi promovat când n-o să mai fiu, pentru că nimeni nu știe ce ne-așteaptă peste un ceas. Eu, în general, duc o viață sportivă. Cafea nu beau, că nu-mi face bine, de fumat, nu știu să „mânuiesc” țigara, alcoolul este departe de mine. Sunt destul de „nebună” în stilul meu de interpretare, în rest somnu-i somn, odihna-i odihnă și încerc să fie pace și liniște între noi toți.

„Poeziile mele sunt poezii închinate lui Dumnezeu”

Ați scris câteva cărți: „Cu sufletul în palme", „Taine într-adânc păstrate" (o parte de proză, fragmente de jurnal personal, amintiri), „Dureri ascunse", „Cu inima în palme". Exprimarea prin scris, respectiv prin desen, e o completare a artistului sau o prelungire a lui?

Este un refugiu, pentru că eu rămân totuși cântăreața Sofia Vicoveanca. Eu rămân ceea ce am fost și ceea ce știe lumea. Găsesc că este chiar un curaj foarte mare să-mi pun sufletul pe tarabă, dar e sufletul meu. În primul rând, nicio carte de-a mea nu se găsește prin librării, eu nu cutez să le pun acolo, fiindcă doar adevărații literați trebuie să fie prezenți în librării. Doar atunci când există vreo lansare de carte, o întâlnire cu publicul meu, acolo aduc și cărțile mele. Poeziile mele sunt închinate lui Dumnezeu. Momentan lucrez la un nou material și dacă-mi permiteți, v-aș zice o poezie care încă nu-i publicată. Am intitulat-o „Ai grijă”

Oriunde și oricine-ai fi, nu te văita,

Ci te închină că-i poți fura morții o zi,

Și că te bucuri de lumină.

Nu lăsa să-ți zboare gândul

La vechi dureri care te-au ars.

Nu faci decât să-ți scurtezi timpul

Și zilele, câte-au rămas.

De-i poți fura morții o clipă,

Te bucură, că nu-i ușor

Ai grijă, și nu fă risipă de vorbe grele, care dor.

Când viața te-a lovit din plin,

Să lupți cinstit în fața sorții

Fii blând, nu semăna suspin,

Așa-i mai furi o clipă morții.

„Doamne, ajută-mă și mă învață să mă smeresc și să iert.”

Dacă repertoriul meu, înafară de un CD - „În noaptea de Ajun”- ce conține colinde și obiceiurile noastre de iarnă (plugușorul, capra, ursul), în rest sunt cântece de lume și, în general, am foarte multe cântece satirice. Parcă am eu ce am cu femeile care-s sfădite cu munca. Trebuie să recunoască fiecare dintre noi că doar dacă nu vrei, nu-ți găsești de lucru. Încerc, prin poezie, să aduc mulțumire Celui de sus. Mai am o rugăciune a mea, am citit-o undeva, mi-a plăcut și mi-am însușit-o: „Doamne, ajută-mă și mă învață să mă rog, să nădăjduiesc, să iubesc, să mă smeresc, să rabd și să iert.”

Să vă ajute Dumnezeu. Acum, în momentul de față, ce contează cel mai mult pentru dumneavoastră?

Sănătatea, în primul rând, să fie pace și înțelegere, pentru că ce suntem noi pe lume? Un fulg de zăpadă în bătaia soarelui. Suntem uneori atâta de porniți unii împotriva altora, încât e foarte trist; nu facem decât să ne distrugem zilele, câte-au mai rămas, să ne înveninăm.

„Tinerii interpreți ar trebui să fie mai documentați”

Cum ați caracteriza peisajul folclorului românesc de astăzi? Spre ce ne îndreptăm?

Țărișoara asta a noastră, atâta câtă este, cât un pumn, a fost dăruită cu atâtea minunății și bogății! Din punct de vedere folcloric, avem zone diferite. De la doina bănățeană la cântecul transilvănean, tărăgănat, de la geamparaua de Dobrogea la hăulitele de Gorj, care nu se aseamănă cu bătrâneștile noastre din Bucovina… Și costumele sunt deosebite, o varietate; un imperiu nu are atâtea câte avem noi.

E adevărat, bătrânii ni se cam duc. Au apărut foarte multe canale de televiziune care promovează folclorul, și cel adevărat, și cel care n-ar trebui să apară. Să știți că eu învăț foarte mult de la tineri, avem glasuri frumoase. Însă tinerii noștri care vor într-adevăr să-și croiască o cărărușă, un drum al lor, ar trebui să fie documentați, să știe: „Măi, cântecul acesta are iz à la Maria Ciobanu sau à la Benone Sinulescu. Și creațiile acestea ar trebui să aibă o factură mai personală. Pentru că astăzi, cântecele sunt fabricate de diverși instrumentiști, dirijori, dar sunt influențe din alte cântece foarte cunoscute.

„Chiar mă mândresc că sunt româncă!”

Eu n-am primit cântece făcute. Ale mele încă trăiesc în această lume, în ziua de astăzi, când publicul este atât de pretențios. Și pentru a le alcătui, întotdeauna am apelat la hărnicia gospodarilor de pe acest meleag, la frumusețea sufletească, la demnitatea lor. Cu „Bucovină, mândră floare” și acum îmi încep recitalul, oriunde m-aș duce. După cântec aduc și urările gospodarilor din Bucovina către publicul unde mă aflu în acel moment. Alte cântece nelipsite sunt: „Pentru toți românii mei”, „De aici, din țara de sus”, și „Mă mândresc că sunt româncă” – pentru că am și un CD cu acest titlul. Chiar mă mândresc că sunt româncă! Ce-aș fi fost eu fără cântecul de-aici, de-acasă? Cine aș fi fost eu? Asta nu înseamnă că n-am muncit, că nu m-am zbătut, că neliniștea mi-a luat de multe ori somnul. Pentru că publicul rămâne la urma urmei cel care hotărăște, nu noi între noi ne răfuim pentru întâietate. În viața mea de cântec, cât a fost, n-am avut răfuieli cu colegii mei de scenă, am avut viață liniștită, cred că tot Dumnezeu a avut grijă, există o mână nevăzută, care mă îndrumă.

„Trebuie să ne rugăm pentru cei din necaz, chiar dacă nu-i cunoaștem”

Îmi amintesc că, măritată fiind, (soțul meu era cu 10 ani mai mare decât mine), trecuseră câțiva ani buni și nu mai apărea pruncul. Ne doream tare mult să avem un copil. În 1970 au fost primele inundații în Ardeal, prima catastrofă în țara noastră, când s-au revărsat apele. Atunci mulți copii și-au pierdut părinții și știu că s-a făcut o listă, eram a 24-a pe această listă (singura familie fără copii), ne-am înscris să luăm o fetiță de 3-4 ani. Încă m-au și întrebat dacă o vrem blondă sau brunetă. Însă nu s-au mai dat copii pentru că regimul din acel timp a hotărât se creeze leagăne (orfelinate), alții și-au găsit părinți. Dar, după o lună și ceva, am simțit că voi avea pruncul meu. Și a fost singura naștere. Am un singur băiat care mi-i foarte aproape, avem o relație specială. Am două nepoate de la el care sunt foarte afectuoase. În rugăciunile mele, de fiecare dată, nu uit să-I mulțumesc lui Dumnezeu pentru darul pe care mi l-a făcut, binecuvântându-mă cu un copil; nu uit că mi L-a dăruit. Îl rog să-l aibă în grijă și mâna Lui nevăzută să-i vegheze drumul și să-i apere sufletul. Este foarte sensibil. Tot așa, și pentru mătușile mele bătrâne, și pentru sora mea, pentru toți cei care sunt, ooo, Doamne, în necaz, în primejdie, mai ales, sau cei care sunt într-un amar, pierzând pe cineva drag, trebuie să ne rugăm și pentru ei, chiar dacă nu-i cunoaștem.

„Dragi români, 2013 să vă fie un an frumos, bun și curat!”

E mare lucrur să ne rugăm unii pentru alții! Să vă trăiască cu toții! Și deși aveți un singur băiat, cred că prin sfaturile pe care le-ați dat, aveți mulți copii în zona cântecului popular.

Mulțumesc tare mult. Da, am mulți copii; mai ales cântecele sunt copiii mei. (Râde)

Ce gânduri doriți să transmiteți românilor la început de an?

Dragi români, ceea ce v-ați dorit de-o viață și nu s-a împlinit, 2013 să v-aducă în dar, cu sănătate, că e cel mai important, cu liniște și împăcare, belșug; și ceea ce-mi doresc mie și copiilor mei, celor apropiați, tuturor care citesc Doxologia, să se bucure din plin, să aibă parte de tot binele. Un an frumos, bun și curat! La mulți ani!

De la același autor

Ultimele din categorie