„Să fii frumos ca oul roş!” – taină şi simbol în lumea satului de odinioară
Cu apa în care se punea un ou roşu se spăla fiecare membru al familiei în dimineaţa primei zile de Paşti, pentru că exista credinţa că vei fi rumen în obraji asemeni oului roş şi sănătos tot anul. Obiceiul acesta se păstrează şi astăzi în satele din Moldova şi Bucovina.
Preţuit şi folosit cu grijă în satul tradiţional, oul rămâne şi astăzi un simbol, greu de detronat, al renaşterii şi înnoirii. Nu întâmplător, îl regăsim încă în numeroase obiceiuri vechi, dar şi în zicerile din popor.
Simbol al începutului, al originii vieţii, al belşugului şi rodniciei, oul a constituit deopotrivă taină şi element ritualic în tradiţia românească. Drept dovadă stau zecile de ziceri populare, întâlnite şi astăzi în vorbirea curentă: „Să fii frumos ca oul roş!”, îi spun bătrânele unui copil pe care-l văd pentru prima oară. „Are grijă de el ca de ou”, spunem atunci când vrem să subliniem grija excesivă faţă de cineva drag. „La început, mâncau şi dintr-un ou”, spun babele când clevetesc pe seama vreunei perechi de însurăţei cărora nu le mai merge chiar atât de bine căsnicia.
Dintotdeauna, în lumea satului a existat credinţa nestrămutată în virtuţile benefice ale oului. Tocmai de aceea, oul se regăseşte într-o multitudine de ritualuri.
Astfel, la începutul anului agrar, pe 9 martie, gospodina casei spărgea un ou în faţa carului cu boi ce pornea către câmp. „Spargerea acestui ou în faţa atelajului reprezenta o garanţie în plus că aratul va merge bine, că semănatul va fi cu rod, că peste an nu vor fi dăunători ai recoltelor. De asemenea, oamenii aveau credinţa că dacă sparg acest ou în faţa plugului, bobul de grâu se va face «cât oul»”, explică etnograful Angela Paveliuc Olariu, coordonatorul Departamentului Tradiţii din cadrul Sectorului de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
De asemenea, şi odinioară, ca şi astăzi, oul era folosit şi pentru frământarea aluaturilor rituale: colacul de Crăciun, cozonacii, pasca.
Cu apa în care se punea un ou roşu se spăla fiecare membru al familiei în dimineaţa primei zile de Paşti, pentru că exista credinţa că vei fi rumen în obraji asemeni oului roş şi sănătos tot anul. Obiceiul acesta se păstrează şi astăzi în satele din Moldova şi Bucovina.
La mijlocul Postului Mare, sărbătoarea ouălor
Un alt ritual extrem de important legat de simbolistica oului avea loc la mijlocul Postului Mare, la Păresimi sau miezul Păresimilor, cum i se mai spune în popor acestei sărbători. În calendarul popular, Păresimile se ţin în miercurea din a treia săptămână a Postului Paştilor. „La mijlocul Postului Paştilor, la Păresimi, se alegeau ouăle care urmau să fie încondeiate sau vopsite pentru Paşti. Se alegeau numai în acest moment, pentru că exista credinţa că astfel ele nu se vor strica niciodată”, a precizat etnograful Angela Paveliuc Olariu.
Se spune, aşadar, că în această zi femeile alegeau ouăle din cuibare: se căutau ouăle de bănuţ – cele cu rod se puneau sub cloşcă, iar cele fără rod se păstrau pentru înroşit sau încondeiat de Paşti. În general, ouăle destinate folosirii pentru preparatele de Paşti se alegeau dintre cele de la găinile cu pene negre, deoarece se credea că au coaja mai tare, sunt mai sănătoase şi vor fi mai greu de spart atunci când vor fi ciocnite.
Deşi în calendar Păresimile nu sunt consemnate ca sărbătoare, încă din vechime femeile aveau grijă să nu lucreze sub nici un chip în această zi: să nu toarcă, să nu ţese, să nu coase, dar, mai ales, să nu „ungă” pereţii (să nu văruiască). Asta pentru că în popor Păresimile mai erau cunoscute şi sub denumirea de „Păreţii”, simbolizând „peretele” despărţitor dintre cele două jumătăţi ale Postului Mare.
Oul înroşit, simbol al Învierii
Cele mai puternice semnificaţii ale oului rămân, totuşi, cele legate de sărbătoarea Învierii Domnului. Iar cele mai bune mărturii în acest sens sunt ouăle ce se înroşesc în Joia Mare. Legenda spune că oul este mormântul Domnului Iisus Hristos, iar roşul ouălor reprezintă sângele Său. „Din oul colorat mai întâi în Săptămâna Mare mâncau toţi copiii casei în prima zi de Paşti, găoacea, în care se punea aluat din făină de grâu, păstrându-se pe grindă, fiind, se spune, bună de noroc”, susţine etnograful Marcel Lutic.
În unele zone din Moldova, dar mai ales în Bucovina, pe lângă ouăle roşii femeile încondeiază sau închistresc ouă cu ceară de albine, sporind în frumuseţe acest simbol al Paştilor. „Potrivit tradiţiei, a doua zi de Paşti e voie să se ciocnească ouăle roşii şi «cap cu dos», a treia zi fiind permisă şi ciocnirea «dos cu dos», precum şi «coastă cu coastă». Înainte sau la sfârşitul mesei, bărbatul ciocnea un ou roşu cu nevasta, apoi cu copiii, la urmă ciocnind fiecare cu cine voia. Făcând aşa, credeau că se vor întâlni pe lumea cealaltă. De asemenea, există credinţa potrivit căreia dacă mâncăm la Paşti din ouăle roşii sfinţite la biserică, facem o faptă bună; asta deoarece se credea că atunci când nu se vor mai face ouă roşii va fi sfârşitul lumii”, mai spune etnograful Marcel Lutic.
Cum țineau străbunii noștri Postul Paștilor?
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro