Un număr de cercetări asupra pacienților bolnavi cu cancer[1] au demonstrat că aceștia au identificat redescoperirea sensului vieții şi a spiritualității creștine ca fiind foarte importante în abordarea bolii.

Când unui grup de aproape 300 de pacienţi diagnosticați cu cancer li s-a cerut să gradeze importanţa problemelor în rezolvarea cărora ar avea cel mai mult nevoie de ajutor, 51% au raportat că aveau nevoie de ajutor pentru „depăşirea temerilor”, 42% au precizat „descoperirea speranţei”, 40% au declarat „găsirea unui sens în viaţă”, 40% au declarat „găsirea păcii și a liniștii interioare”, iar 39% au spus că o problemă ar fi „găsirea unor resurse spirituale”.

Într-un sondaj desfăşurat pe câteva mii de indivizi[2] care au fost întrebaţi ce caracteristici de maximă importanţă ar căuta la un medic dacă ar avea nevoie de tratament pentru cancer, vasta majoritate nu a identificat expertiza medicală ca fiind de maximă importanţă, ci mai curând au considerat ca fiind mai important să aibă un doctor căruia „îi pasă de mine”,„mă cunoaşte ca om”şi este„din punct de vedere spiritual pe aceeaşi lungime de undă cu mine”.

Într-un studiu asupra japonezilor bolnavi de cancer[3], problemele care au determinat „suferinţa existenţială” cea mai puternică au inclus: dependenţa, lipsa de sens, lipsa de speranţă, a fi o povară pentru ceilalţi, pierderea statutului social şi sentimentul de irelevanţă. Într-un studiu asupra medicilor nord-americani[4] s-a descoperit că în rândul motivelor citate de medici ca fiind oferite de pacienţii solicitând sinuciderea asistată, durerea şi neplăcerea provocată de simptomele fizice erau responsabile pentru 52%; totuşi, „pierderea sensului vieţii” era responsabilă pentru restul de aproape 48% din cererile de sinucidere. Aceste studii, împreună cu altele, sugerează că redescoperirea sensului vieții şi a spiritualităţii sunt foarte importante pentru pacienţii de cancer, şi totuşi astfel de probleme rămân de multe ori neexplorate de „furnizorii” de servicii de sănătate. Noile dovezi sugerează că doctorii, asistentele și personalul auxiliar ar trebui să acorde atenţie acestor probleme, pentru că au un impact semnificativ asupra controlului simptomelor, bunăstării psihologice şi calităţii vieţii.

Un număr de studii au demonstrat acum că credinţa şi „trăirea” spirituală influenţează abordarea cancerului, controlului durerii şi al altor simptome, precum şi debutul depresiei[5].

Studii recente asupra pacienţilor cu cancer de sân şi a pacienţilor cu melanom au demonstrat că credinţele şi abordarea religioasă au avut ca rezultat atenuarea semnificativă a tulburărilor psihologice, pacienții devenind mai activi în a face față dificilei situaţii medicale[6].

Studiile care au examinat relaţia dintre controlul simptomelor şi „viața spirituală” sugerează că pacienţii care sunt credincioși și nu și-au pierdut sensul vieții au fost capabili să tolereze mai bine durerea, oboseala şi alte simptome fizice şi să menţină o mai bună calitate a vieţii[7].

La Centrul Memorial pentru Cancer Sloan-Kettering, grupul de cercetare condus de W. Breitbart a putut demonstra că viața spirituală, în special capacitatea de a menţine un sens al vieţii în confruntarea cu cancerul, proteja pacienţii în faţa instalării depresiei şi, în mod similar, îi proteja în faţa deznădejdii, ideaţiei suicidale şi dorinţei unei morţi precoce[8].

În mod evident, capacitatea pacienților de a continua să dea vieții un sens și de a păstra o viață duhovnicească activă pe perioada bolii şi a tratamentului contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii şi reducerea tulburării psihologice.