Revelaţia Vechiului şi Noului Testament ne pre­zintă dogma vieţii de dincolo de mormânt şi ne învaţă, în acelaşi timp, că această stare este individuală, personală, de sine stătătoare şi lucrătoare. Dacă ar fi astfel, Sfânta Scriptură nu ar putea să ne prezinte fiinţe somnolente, ca lucrând în toată conş­tiinţa. Astfel, în Vechiul Testament proorocul Isaia ne înfăţişează un tablou profetic al intrării regelui Babilonului în iad. Acest tablou arată încre­dinţarea desăvârşită a celor vii despre viaţa individuală, conştientă şi lucrătoare dincolo de mormânt a sufletelor despărţite de trupurile lor: „Iadul jos s-a amărât întâmpinându-te pe tine, sculatu-s-au împreu­nă cu tine toţi uriaşii cei ce au stăpânit pământul, care au scos din scaunele sale pe toţi împăraţii neamurilor. Ei toţi vor răspunde şi vor zice ţie: şi tu te-ai robit ca şi noi, şi te-ai socotit între noi... Cei ce te vor vedea pe tine, se vor mira şi vor zice: acesta este omul cel ce tulbură pământul şi sfărâmă pe împăraţi” (Isaia 14,9-10; 14,16).

(Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, pp. 324-325)