Această reîntoarcere în secolul al XV-lea are loc în fiecare sfârșit de an în orașul Vicovu de Sus, județul Suceava, la așa-zisa „Malanca lui Ștefan cel Mare”, organizată de tinerii din localitate.

E ultima zi din anul 2011. Un convoi de peste douăzeci de oameni călare, înconjurați de mulțime de oameni și de muzicanți, se îndreaptă spre primăria din Vicovu de Sus, pentru a juca piesa de teatru popular „Ștefan cel Mare”. Înainte de a porni la drum, membrii trupei au oprit la Biserica „Sfântul Gheorghe” din localitate, pentru a primi binecuvântarea preoților. În fruntea convoiului merg trei bărbați îmbrăcați în sumane, care suflă în trâmbițele uriașe, anunțând marele eveniment. În urma lor vine călare personajul Anul Nou, interpretat de un copil, alături de marele domnitor Ștefan cel Mare, interpretat de polițistul de frontieră Petru Bodirlau. Urmează personajele Anul Vechi, Domnița, Moșneagul, Baba, cetele haiducilor și ale răzeșilor moldoveni, iar la sfârșitul convoiului apare sultanul turcilor și suita lui. Emoție și bucurie se citesc în ochii spectatorilor. Ștefan cel Mare și-a ținut din nou promisiunea: „să strigați atunci la mine, și-oi sări și din mormânt...”.

Ajungem la primărie. Cu greu călăreții își fac loc printre oamenii veniți cu mic cu mare să-l vadă pe vrednicul lor strămoș. Începe piesa. Anul Nou se ceartă cu Anul Vechi și fiecare din cei prezenți se gândește cu nostalgie la anul ce se încheie. Urmează poezii și cântece de vitejie rostite cu patos și solemnitate de haiducii moldoveni, acompaniate de cântecul fluierului și al mandolinei. Moșneagul și Baba își jelesc fata fugită cu un haiduc, sultanul dă poruncă ienicerilor să fie prinși moldovenii. Deodată, emoție și tăcere ca de mormânt. Ochii tuturor sunt ațintiți spre personajul principal. Însuși Ștefan cel Mare al Moldovei vorbește, amintind de bravii săi înaintași: „Unde sunt moșii și strămoșii voștri? Unde e bătrânul Manuil? Pe oasele lor e clădită Moldova”.

Pomelnicul strămoșilor continuă, vocea lui Ștefan devine din ce în ce mai tare, îndemnându-și oștenii să se înarmeze. Trâmbițele răsună, tensiunea crește, piesa se apropie de final. Ștefan cel Mare își ridică sabia spre cer, spintecând văzduhul: „Căci Moldova nu este a mea, nici a voastră, ci a urmașilor noștri, și a urmașilor urmașilor noștri”. Imediat, începe cântecul „Când a fost să moară Ștefan”. Haiduci, turci, spectatori, toți cântă. Cântă și își dau seama cu toții că „Ștefan Vodă al Moldovei, Ștefan Vodă mai trăiește..”

Piesa de teatru popular sau așa zisa „Malanca lui Ștefan cel Mare” reprezintă o tradiție din  ultima zi a fiecărui an pentru locuitorii din Vicovu de Sus, Putna, Sucevița. Trupa este formată din tineri din localitățile Vicovu de Sus și Putna, are peste douăzeci de personaje și este coordonată și înființată de agent-șef Petru Bodîrlău, cel care joacă rolul lui Ștefan cel Mare. Piesa are în componența sa fragmente din poezia „Doina” de Mihai Eminescu și „Apus de soare” de Barbu Ștefănescu Delavrancea și prezintă crâmpeie de viață din mai multe epoci istorice, punându-se accent îndeosebi pe personalitatea lui Ștefan cel Mare și pe viața săracă a țăranilor deveniți haiduci, care duc o viață grea și plină de primejdii.