Dacă cineva a luat de la altul fără dreptate, nu numai cel păgubit suspină, ci şi cel ce l-a păgubit, acesta din urmă temându-se de Înfricoşătoarea Judecată şi de moarte năpraznică, iar cel dintâi de vătămarea trupului şi de sărăcia coconilor; şi măcar dacă nu ar fi nici unele dintre acestea, oare nu ştie răpitorul că toţi îl osândesc, toţi îl urăsc, toţi se scârbesc şi se întorc de către el ca de către un ucigaş şi mai nemilostiv ca o fiară îl cred a fi? Iar dacă nu-şi dă seama nici de aceasta şi se află tot în răutăţi şi nu îl înduplecă ştiinţa, se vede că acolo nu e nădejde bună, ci pierdere de istov, ca un om ce fuge înspre prăpastie şi n-are cine să-l oprească.

Deci ştiind unele ca acestea, să ne nevoim a avea întotdeauna ştiinţa curată şi fără de prihană, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor. Să ne îngrijim a împlini cele legiuite de Domnul şi să se depărteze fiecare de la nedreptăţi. Cel ce cheamă numele Domnului şi vrea să câştige pacea dinlăuntru, căci pace multă au cei ce iubesc legea Domnului şi îndrăzneală către Dumnezeu, trebuie să lepede ştiinţa îndoielnică.

(Povățuiri creștine pentru tineri, Colecție îngrijită de Ignatie Monahul, Editura Anastasia, București, 2001, p. 222)